Alexandru Petrescu face un apel pentru cresterea schimburilor comerciale dintre Romania si Israel

Data publicarii: 29-03-2017 | Economie

Romania considera Israelul un partener special in Orientul Mijlociu iar cele doua tari trebuie sa isi sporeasca relatiile comerciale, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, pentru cotidianul The Jerusalem Post.

"În prezent, schimburile comerciale dintre cele două țări se ridică la o jumătate de miliard de euro. Această valoare nu reflectă voința celor două părți și, mai important, nici potențialul relațiilor comerciale dintre cele două țări", a spus Alexandru Petrescu.

Pentru a accelera și mai mult oportunitățile comerciale și de afaceri dintre cele două țări, Alexandru Petrescu s-a întâlnit luni cu ministrul israelian al Economiei și Industriei, Eli Cohen, iar cei doi oficiali au decis să organizeze două conferințe în Israel și România pentru a promova oportunitățile de afaceri. De asemenea, la finele acestui an s-ar putea reuni Comisia economică comună româno-israeliană.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri a mai spus că România vrea să reproducă ecosistemul hi-tech existent în Israel cu un accent pe inovare și strat-upuri. "Modelul pe care Israelul l-a pus la punct s-a dovedit unul de succes", a afirmat Alexandru Petrescu.

Acesta a mai explicat că România este economia cu cel mai puternic ritm de creștere din Europa iar companiile din Israel pot găsi aici muncitori calificați precum și șansa de a se extinde pe piața din UE.

"Vrem să creăm în România unul din cele mai atractive și mai prietenoase medii de afaceri", a adăugat Alexandru Petrescu. În acest sens, Guvernul României încearcă să mute accentul de la produsele cu valoare adăugată mică, precum resursele naturale, spre produsele cu valoare adăugată mare iar colaborarea cu companiile din Israel se potrivește perfect în această strategie, a subliniat ministrul pentru Mediul de Afaceri.

Sursa: Agerpress