Administratia publica locala se va putea imprumuta din Trezoreria Statului pentru cofinantarea proiectelor europene

Data publicarii: 30-03-2017 | Economie

Unitatile administrativ-teritoriale pot solicita, in cursul anului 2017, contractarea de imprumuturi cu dobanda din venituri din privatizare, inregistrate in contul curent general al Trezoreriei statului, in limita sumei de 500 de milioane de lei, conform unei Ordonante de Urgenta adoptate, joi, de Guvern.

"Sumele vor putea fi folosite pentru asigurarea prefinanțării/cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile din perioada 2014-2020. Dobânda la care se vor putea împrumuta este ROBOR la 3 luni plus o marjă de 3,5 puncte procentuale, care rămâne fixă pe toată perioada de derulare a împrumutului. Perioada de rambursare este de până la 20 de ani, cu posibilitatea rambursării anticipate", se arată într-un comunicat al instituției, remis AGERPRES.

Măsura a fost luată pentru a sprijini autoritățile administrației publice locale să deblocheze proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile.

"În prezent, mai multe proiecte derulate de autoritățile locale înregistrează întârzieri sau chiar se află în blocaj, ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale care să asigure cota de 2% cofinanțare proprie. Nefinalizarea proiectelor poate duce la restituirea către Comisia Europeană a sumelor deja decontate în cadrul proiectelor", menționează sursa citată.

Întrucât vizează cofinanțarea proiectelor europene, împrumuturile nu intră în calculul plafonului prevăzut de Legea nr. 5/2017 drept limită maximă până la care se pot împrumuta unitățile/subdiviziunile administrativ—teritoriale în cursul anului 2017, se precizează în comunicat.

Sursa: Agerpress