UPDATE Ministrul Energiei: 120.000 de consumatori erau nealimentati cu energie electrica, sambata dupa-amiaza; situatia a fost mai dificila decat in ianuarie

Data publicarii: 24-04-2017 | Economie

Circa 120.000 de consumatori nu erau alimentati cu energie electrica sambata dupa-amiaza, dintr-un total de 320.000 care au fost deconectati din cauza conditiilor meteorologilor din ultimele zile, a anuntat sambata ministrul Energiei, Toma Petcu, la finalul sedintei Comandamentului convocat pentru analizarea situatiei.

Potrivit sursei citate, cel mai afectat județ este Vaslui unde, în prezent, 53.000 de consumatori sunt deconectați de la rețea.

"Zăpada foarte apoasă care a încărcat liniile și vântul puternic a dus la o situația pe care nu am mai întâlnit-o nici în iarnă, în ianuarie. Ca și consumatori afectați, acum au fost 320.000 față de 160.000 în ianuarie. Vorbesc de vârfuri. De asemenea, avem foarte mulți stâlpi de beton rupți, aproximativ 300. În ianuarie nu am avut niciunul. Aceasta arată amploarea fenomenului meteo din zona Moldovei", a precizat ministrul de resort. Potrivit ministrului Energiei, sâmbătă, la ora 13:00, mai era o singură linie de 220KV scoasă din uz, din cele trei afectate inițial, 8 linii de 120 KV, din cele 18 afectate inițial și 110 linii de medie tensiune, din cele 250 afectate inițial.

Județele unde mai sunt probleme sunt, pe lângă Vaslui, Bacău, Iași, Brăila, Vrancea și Galați. Ministrul Energiei a arătat că județele Bacău și Iași urmează să fie reconectate total în cursul zilei de duminică, acolo fiind afectați aproximativ 10.000 de consumatori.

"La începutul săptămânii viitoare sperăm să reușim să reconectăm toată zona. Am solicitat DelGaz (divizia E.On) și Electrica să procedeze la relocarea echipelor după ce rezolvă problemele din Bacău și Iași", a subliniat Toma Petcu.

În aria de acțiune a Electrica, cea mai delicată situație este la Galați, unde nu sunt alimentați cu energie 50.000 de consumatori. Probleme sunt și în Brăila și Vrancea, însă aici acestea se vor rezolva duminică, potrivit ministrului Energiei. În Vrancea sunt aproximativ 2.600 de consumatori afectați, iar în Brăila 5.000.

Ministrul a amintit și de situația înregistrată sâmbătă la Bârlad, care a rămas fără energie electrică în intervalul orar 11:00 — 15:00 și a fost reconectat la rețea în jurul orei 15:07.

Potrivit lui Toma Petcu, intervențiile echipelor celor doi furnizori de energie, DelGaz și Electrica, sunt îngreunate de faptul că în cursul zilei de sâmbătă s-a încălzit brusc, astfel încât în teren este mlaștină.

"Astăzi (sâmbătă) s-a încălzit brusc și avem o zonă de noroi spre mlaștină, acolo unde sunt stâlpi pe câmp. Este foarte greu să intri cu utilajele. Am găsit o soluție provizorie cu stâlpi de lemn până vremea ne va permite să înlocuim cu stâlpi de beton", a precizat Petcu.

Ministrul Energiei a reamintit, de altfel, că a solicitat celor doi furnizori de energie care operează în zonele afectate, E.ON (prin divizia DelGaz) și Electrica, să-și suplimenteze echipele și să înlocuiască stâlpii iar, în cazul în care nu au stâlpi pe stoc, să facă contracte cu furnizori.

Potrivit sursei citate, o situația similară, cu peste 640 de stâlpi rupți, a mai fost înregistrată la Galați în anul 2007.

Referitor la costurile generate de avariile din ultimele zile din rețea, ministrul Petcu a subliniat că va solicita Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE) ca acestea să nu fie suportate de populație indiferent de valoarea lor.

"După ce se închid procedurile, toate societățile își fac rapoarte cu devize pe care le transmit ANRE, instituție abilitată să analizeze care costuri sunt decontate. Voi insista și voi solicita ANRE, chiar dacă este în subordinea Parlamentului, ca aceste costuri să nu fie suportate de populație, indiferent de valoarea lor", a precizat Toma Petcu.

Sursa: Agerpress