Olguta Vasilescu: Imediat ce terminam cu Legea salarizarii unitare, intram si in sistemul de pensii, care trebuie corectat
Data publicarii: 27-04-2017 | EconomiePensiile speciale vor fi inghetate pana la o abordare foarte serioasa a Legii pensiilor, care va incepe sa fie facuta anul acesta, dupa ce "se va termina" cu Legea salarizarii unitare, a declarat, miercuri, ministrul Muncii si Justitiei Sociale, Olguta Vasilescu.
"Noi am înghețat aceste pensii (speciale — n. r.) până la o abordare foarte corectă și serioasă a Legii pensiilor în general. După ce ieșim din Legea salarizării unitare, vom intra în sistemul de pensii, care trebuie corectat, pentru că avem această indemnizație minimă care ajunge de anul acesta la 520 de lei. Ne-am propus ca de la 1 ianuarie să fie de 600 lei, pentru că nu poți să trăiești în România cu o astfel de indemnizație minimă. Dar, atenție, aici vorbim în general de oameni care nu au muncit poate niciodată în viața lor, nu au niciun an vechime în muncă. Dar s-a ajuns în situația în care, mărind aceste indemnizații sociale minime, să îi ajungă din urmă pe cei care au muncit 15 ani. Ceea ce nu este corect și vrem, cum am lucrat pe Legea salarizării unitare, când i-am departajat pe toți în funcție de gradație, de pregătire, de studii etc., exact așa trebuie să se întâmple și în sistemul de pensii", a explicat Olguța Vasilescu, la Antena 3.
Aceasta a reiterat că, deocamdată, pensiile speciale sunt înghețate și a subliniat că se intenționează corectarea cu foarte mare atenție a sistemului de pensii, dar "nu vrem să scădem nicio pensie în România".
"Vom îngheța toate pensiile speciale. Ei, de regulă, pe pensiile speciale ies cu 120% din venitul brut din ultimele luni. Asta înseamnă un salariu de 2.000 lei, la care adăugăm sporuri de până la 1.000 de lei, ies cu pensia de 3.000 — 3500 de lei, și vorbesc la nivel minim. Sunt pensii care ajung și la 45.000. Sunt foarte multe care trec de 20.000 de lei. Pensiile speciale, deocamdată, sunt înghețate până când vom intra în întreg sistemul de pensii. Noi vrem ca imediat după ce ieșim din Legea salarizării să ne concentrăm pe pensii. Ideea e să stea liniștiți, că nu vrem să scădem nicio pensie în România. Dar vrem să corectăm cu foarte mare atenție sistemul, pentru că, dacă mai mergem în haosul acesta, unii vor fi asistați social, iar alții vor fi cu niște pensii care vor fi mai mult decât îndestulătoare pentru România", a spus ministrul Muncii.
De pensii speciale beneficiază, printre alții, foști procurori, judecători, personal civil navigant din aviația civilă, militari, auditori publici externi ai Curții de Conturi, personal diplomatic și consular, parlamentari, personalul auxiliar din parchete și instanțe.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall