Constantinescu (ASF), despre proiectul de lege privind RCA: Cred ca nu vor creste politele

Data publicarii: 17-05-2017 | Economie

Prim-vicepresedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara, Cornel Coca Constantinescu, a declarat marti ca nu vor creste preturile politelor RCA.

Precizarea vine după ce Camera Deputaților a adoptat, cu 226 de voturi ''pentru'', 25 ''împotrivă'' și 4 abțineri, proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

"Această lege este tot ce se putea scoate mai bun în acest moment. Este un consens evident în piață cu principal obiectiv protecția consumatorului. Evident că sunt și nemulțumiri. (...) În principal, din punct de vedere financiar, mi se pare că lucrurile sunt sub control. Introducerea tarifului de referință este un lucru esențial pentru că la el asiguratorii se pot raporta în momentul în care emit noi tarife pentru viitorii asigurați. Tariful de referință se calculează statistic și reprezintă o medie a prețului pe un anumit segment de risc pe o perioadă de 5 ani în urmă", a afirmat Constantinescu.

El a spus că nu vor crește polițele RCA și că ASF va face publice joi tarifele de referință pentru perioada precedentă.

"Eu cred că nu vor crește polițele RCA. ASF, la sfârșitul acestei săptămâni, joi, va face publice tarifele de referință pe perioada precedentă. Veți vedea care sunt aceste tarife de referință pe fiecare categorie în parte. Deci nu există motiv ca tarifele de referință să nu fie respectate astăzi și să avem creșteri spectaculoase pe segmente", a adăugat Constantinescu.

Potrivit acestuia, în momentul de față se respectă legislația în vigoare, adică ordonanța de urgență, iar proiectul de lege adoptat urmează să fie promulgat de președintele țării și, ulterior, să intre în vigoare după 30 de zile.

"Tarifele de referință sunt calculate în funcție de segmentele de risc, se ține cont și de vârstă și, în același timp, le raportăm și la tarifele plafonate care au funcționat", a mai spus Constantinescu.

Președintele Comisiei pentru industrii a Camerei Deputaților, social-democratul Iulian Iancu, a declarat, la rândul său, că ideea de bază a proiectului este de a menține echilibrul deplin între asiguratori, societățile de reparații și clientul posesor al autoturismului.

"Eu cred că, după analiza de astăzi, putem constata că în sfârșit încercăm, prin cadrul legislativ primar, să impunem reglementatorului secundar, tuturor operatorilor din piață să nu escaladeze prețurile, să nu se creeze pârghii ca, prin încărcarea consumatorului în mod arbitrar în zona de reparații, să se creeze un plafon suficient de mare ca în anul următor să înregistrăm o creștere automată a RCA", a spus Iancu.

El a adăugat că a fost eliminată comercializarea prin orice formă a produselor contrafăcute, falsificate, ceea ce duce la menținerea în condiții de siguranță a traficului. "Cred că este un progres. Este infracțiune și se pedepsește cu închisoare între 3 și 7 ani. Deci nu mai poate nimeni să se joace. 16% din industria din România era afectată de contrafaceri și falsificări. Am eliminat orice risc în zona de circulație", a susținut Iancu.

Mădălin Roșu, reprezentantul Biroului Asiguratorilor Auto din România (BAAR), a apreciat că, prin această lege, noii consumatori de polițe vor avea probabil costurile mărite.

"Nu aș putea să vă spun că este o lege bună. Ce se poate observa e că, din păcate, în viitor, toți noii consumatori de polițe vor avea probabil niște costuri mărite sau breșe în care service-urile pot solicita mai mulți bani, pot factura mult mai mult și nu neapărat justificat", a afirmat Roșu.

Viorel Vasile, președintele Patronatului Brokerilor, a criticat, la rândul său, forma proiectului de lege.

"În momentul acesta avem continuate plafonările. Până acum aveam plafonate tarifele, acum avem plafonate costurile. Deci noi mergem în continuare pe infringement, probabil că UE va declanșa procedura. Asta nu au înțeles parlamentarii care au votat. Din păcate, este o lege făcută pe repede înainte, practic este o lege făcută de transportatori, care normal că vor să aibă costuri cât mai mici", a spus acesta. "În momentul acesta comisionul brokerilor este de 8 — 10%, dacă se plafonează cheltuielile la 25%, există doar doi asiguratori care sunt sub acest nivel de 25%, (...) deci de la 8 — 10% se ajunge la 4 — 5% comision, practic înseamnă înjumătățirea venitului", a adăugat Viorel Vasile.

Sursa: Agerpress