Pogonaru (AOAR): Legea salarizarii a aparut din nevoia de iesire din capcana salariilor mici; era nevoie de studiu de impact

Data publicarii: Astazi, 24-05-2017 | Economie

Legea salarizarii unitare este absolut necesara si a aparut tocmai din nevoia de iesire din capcana salariilor mici, insa era nevoie de o analiza a impactului acesteia si de o dozare a modului de aplicare, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de specialitate, Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) si presedintele Coalitiei pentru Dezvoltarea Romaniei (CDR).

''Este clar că s-a ajuns la nevoia de a avea creștere exact ca rezultat al combinării forțelor capitalului străin cu capitalul românesc. Nu ne mai putem baza numai pe creșterea adusă de investițiile străine, pe de o parte. Pe de altă parte, este clar că sunt o serie de lucruri care trebuie schimbate, iar unul se referă la așa-numita capcană a salariilor mici. Uitându-te la nevoia de a restructura modelul economic românesc prin prisma ieșirii din capcana salariilor mici, înțelegi de unde e apărut Legea salarizării unitare. Este o lege absolut necesară. Problema este cum îi analizezi impactul și cum dozezi aceste lucruri având în vedere, în primul rând, următoarea grijă a statului: teoria ieșirii din capcana salariului mic presupune ca și consumul să se ducă spre produse locale, nu către produse de import. Cum se face corelarea creșterii consumului cu orientarea consumului către produse locale: probabil că o corelare mai înțeleaptă, în paralel cu aceste creșteri de salarii mai ales în sectorul public, producea și o creștere în domeniul investițiilor în așa fel încât să ajungem să nu mâncăm mere poloneze, să avem și să investim în merele românești. Să avem grijă ca, până la urmă, să nu se întâmple acest fenomen când creștem salariul funcționarilor publici din România care să se ducă în salariile privaților din Polonia sau din alte țări din care importăm bunuri'', a menționat Pogonaru.

Potrivit președintelui AOAR, în privința Legii salarizării unitare era nevoie de realizarea unui studiu de impact.

''În România, 70% dintre active sunt deținute de capitalul străin. În raport cu ultimele noastre întâlniri cu Guvernul, pot spune că am găsit deschidere și sperăm să vedem și rezultate. Membrii actualului Guvern și primul ministru au recunoscut buna credință din partea Coaliției pentru Dezvoltarea României și că nu suntem acolo pentru a critica, ci pentru a găsi împreună soluții la problemele economice din România. În acest sens, aș sublinia, în nume personal, că apreciem la acest Guvern hotărârea cu care a pornit să facă anumite lucruri. Este pentru prima dată, când vedem termene fixate și lucruri care trebuie realizate în anumite termene, ceea ce reflectă un fel de asumare a răspunderii. Este un context în care au loc schimbări majore în modelul de creștere a economiei românești'', a spus Florin Pogonaru.

Referitor la impozitul pe venitul gospodăriilor, Pogonaru apreciază că acesta reprezintă un sistem complex și nesigur.

''În ceea ce privește impozitul pe venitul gospodăriilor, în contextul în care ai creat modificările din modelul de business românesc, care sunt fundamentale, mai vii și adaugi încă o nesiguranță peste Legea salariului unitar, această complexitate, în privința veniturilor fără să ai experiență, fără să știi ce efecte poate să dea acest impozit global. Închipuiți-vă că la portalul de știri căruia îi aparțineți se ia, la un moment dat, hotărârea de către management să se crească salariile în Administrație și Contabilitate și de a doua zi se mai hotărăște să se schimbe și modelul de business, și în loc să aveți încasări din reclamele de pe site, de mâine să existe acces la portal cu plată. Ar fi ceva zguduitor pentru dumneavoastră. V-ați asuma acest lucru, să trăiți într-un asemenea mediu în care deodată se produc măriri de salarii în sectorul care nu iese la atac, iar pe partea încasărilor s-ar putea să fie bine, dar poate că nu e bine. Hotărârea Guvernului de a face lucruri va trebui să fie dublată de studiul de impact, de corelarea tot timpul cu efectele de creștere economică'', a explicat Pogonaru.

Reprezentanți ai comunității de afaceri din România, precum și cei ai asociațiilor și organizațiilor de profil, participă miercuri la o conferință având ca temă modificarea sistemului de impozitare.

Evenimentul este organizat de Coaliția pentru Dezvoltarea României, prin Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Romanian Business Leaders (RBL), Camera Americană de Comerț în Romania (AmCham), Camera de Comerț și Industrie Franceză în România (CCIFER), Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK), Consiliul Investitorilor Străini (FIC) și Camera Consultanților Fiscali (CCF).

Sursa: Agerpress