Consiliul Investitorilor Straini: Continuam sa reinvestim profitul in Romania, desi suntem tapii ispasitori din discursurile populiste

Data publicarii: 26-05-2017 | Economie

Investitorii straini au continuat sa reinvesteasca profitul in Romania, chiar daca, in ultimele luni, au fost tapii ispasitori din discursurile populiste ale decidentilor, a declarat, joi, Eric Stab, presedintele Consiliului Investitorilor Straini (FIC).

El a participat la conferința de prezentare a unui studiu realizat de Academia de Studii Economice (ASE) și FIC pe tema evoluției investițiilor străine directe în România.

"Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la înființarea Consiliul Investitorilor Străini (FIC) și membrii asociației și-au luat angajamentul de a continua activitatea lor aici. Am vrut să vedem ce au însemnat acești ani, ce au adus României investițiile noastre", a spus Stab.

Potrivit acestuia, un al motiv pentru care a fost realizat studiul este faptă că există îngrijorări în rândul investitorilor străini în legătură cu mesajele negative adresate de decidenți în ultimele luni.

"Cel mai bun răspuns ar fi să scoatem emoția din discuție și să ne concentrăm pe fapte și cifre. Când vorbim de investiții străine directe, singura diferență față de investițiile locale este originea capitalului. Un discurs public care antagonizează capitalul român și cel străin este foarte distructiv, deoarece investițiile străine despre care vorbim se traduc în final în companii românești, investitorii străini angajează salariați români, servesc clienți români, au furnizori români și, bineînțeles, plătesc taxe în România. Este ceva ce nu trebuie să uităm", a precizat Stab, care este și CEO al Engie România.

În opinia sa, o economie modernă și deschisă este singurul mod în care România poate să asigure prosperitate pentru cetățenii săi. Investitorii străini s-au angajați să contribuie la atingerea acestui obiectiv de a crește prosperitatea pentru toată lumea.

"Au fost câteva mesaje la finele anului trecut și începutul acestui an care ne stigmatizau și am ascultat ceea ce s-a spus. Pentru un investitor, este esențial să se simtă binevenit, investești unde te simți binevenit, iar dacă ai senzația că ești stigmatizat, ai tendința să reacționezi invers. Dincolo de emoțiile și populismul din anumite declarații, ce contează la finalul zilei este realitatea și din acest motiv credem că este important un astfel de studiu care prezintă fapte și cifre", a subliniat reprezentantul FIC.

El a arătat că, în ultimul timp, în multe țări a început să se vadă un anumit nivel de populism.

"Se întâmplă și în vestul Europei. Una dintre expresiile populismului este să găsești țapi ispășitori. Astfel că am văzut în unele țări declarații naționaliste. Singurul răspuns pentru asta este să ne uităm la realitate, nu doar să ascultăm vorbe. Răspunsul nostru este că trebuie să lucrăm umăr la umăr, companii românești și companii străine, pentru beneficiul țării", a susținut Stab.

Referitor la transferul profitului către compania-mamă din străinătate, el a arătat că există o legislație în acest sens, iar statul poate verifica dacă aceasta este respectată.

"Marea majoritate a investitorilor străini din România au ales să reinvestească profitul, ceea ce înseamnă că au decis să activeze pe piața din România pe termen lung. Au decis să vină în România pentru că au văzut aici o piață pe care se pot dezvolta. Cei mai mari investitori din România sunt cei care cunosc România, care sunt de mult aici și care cred în România. Acestea sunt companiile care continuă să investească în România. Dar cum finanțezi aceste investiții? Prin reinvestirea profiturilor. Mă întrebați dacă plătesc dividende acționarilor? Sigur că da, pentru acesta este motivul pentru care acționarii susțin compania. Și acționarii români au aceleași așteptări în ceea ce privește recuperarea investiției prin dividende. Și statul are așteptări să i se plătească dividende de către companiile de stat. Deci nu este nimic nelalocul lui. Ceea ce trebuie monitorizat este dacă aceste companii continuă să se dezvolte în țara în care sunt și dacă continuă să reinvestească profitul. Iar acest studiu arată că da, asta fac", a continuat Stab.

Companiile străine realizează în medie 70% din exporturile României, dar și 60% din importurile țării, se arată în studiu.

"Exporturile și importurile companiilor ISD au crescut continuu începând cu 2009, ca valoare nominală, cu excepția anului 2012. Dacă în anul 2008 companiile ISD realizau aproximativ 50% din deficitul comercial, până în anul 2015, contribuția acestora s-a redus substanțial până la aproximativ 20% din balanța comercială deficitară. În 2015, importurile au continuat să depășească volumul exporturilor cu aproximativ 1,8 miliarde euro în rândul companiilor ISD. Exporturile României sunt susținute într-o proporție considerabilă de companiile ISD, lucru deloc surprinzător având în vedere că sunt în general mai mari și beneficiază de know-how mai extins decât companiile locale", precizează autorii studiului.

Cifrele care arată că importurile companiilor cu capital străin sunt mai mari decât exporturile ar putea fi explicate de faptul că avansul economic al României se bazează în mare parte pe consum. De exemplu, în 2015, companiile din comerțul cu ridicata și amănuntul au importat bunuri de peste 22 miliarde euro iar o parte considerabilă dintre companiile cu capital străin activează în acest sector.

În ceea ce privește salariul mediu net, companiile străine au acordat salarii mai mari decât media națională, dar mai mici decât în campaniile cu capital integral de stat.

"Salariul mediu net plătit de companiile străine a fost constant mai mare decât media națională dar mai mic decât în companiile cu capital integral de stat. Competiția pentru forța de muncă a crescut considerabil în România odată cu venirea companiilor ISD. Companiilor autohtone le-a fost astfel mai dificil să recruteze din cauza concurenței sporite, dar aceasta a dus în definitiv, la creșterea nivelului general al salariilor din România", se precizează în documentul citat.

Companiile cu capital străin angajează o treime din forța de muncă din sistemul privat al României, aproximativ 1,2 milioane de persoane, au o productivitate a muncii de două ori mai mare decât cele cu capital românesc și investesc de două ori mai mult în fiecare angajat.

"Companiile ISD au făcut mai puține disponibilizări decât au fost realizate în totalul economiei ca urmare a crizei financiare. Între 2009 și 2010 numărul total al salariaților din România a scăzut cu 8,3%, iar în companiile cu capital străin scăderea a fost de doar 1%. Acestea au făcut și mai multe angajări, odată cu ieșirea din criză. Între 2010 și 2015 numărul total al salariaților din România a crescut cu 5,3%, iar numărul total al salariaților din companiile cu capital străin a crescut cu 8%. Putem concluziona de aici că aceste companii au făcut față mai ușor crizei și și-au revenit mai repede", potrivit raportului.

De asemenea, studiul mai arată că deși percepția este că volumul ISD este mai mare, România are cel mai mic stoc de ISD pe locuitor din regiune (3.103 euro/locuitor).

Sursa citată mai menționează că 60% din investițiile străine sunt în regiunea București-Ilfov.

"Conform statisticilor oficiale, 60% din investițiile străine sunt în regiunea București-Ilfov; statisticile trebuie, însă, interpretate cu atenție deoarece valoarea investiției este înregistrată în regiunea unde se afla sediul social al companiei. După București-Ilfov cele mai multe investiții străine sunt localizate în regiunile Centru și Vest ale României datorită proximității față de țările din UE și infrastructurii mai dezvoltate", mai arată sursa citată.

Studiul precizează că jumătate din totalul investițiilor străine directe au fost direcționate către industrie, ceea ce înseamnă că investițiile au fost semnificative și pe termen lung, iar ponderea valorii adăugate brute a companiilor multinaționale depășește 60% în industrii precum auto și IT&C, conform datelor Eurostat (FATS).

Totodată, în perioada 2010 — 2015, companiile străine au continuat să recruteze forța de muncă deși cifra lor de afaceri a rămas relativ constantă. Acest aspect sugerează că majoritatea acestor companii au investit pe termen lung în România și nu se concentrează pe obținerea unor profituri pe termen scurt.

Principalele țări care au investit în România sunt Olanda (25% din total stoc ISD), Austria (14%), Germania (12%), urmate de Cipru (7%), Franța (7%) și Italia (5%), toate celelalte deținând procente de sub 5%, ceea ce înfățișează că primele 6 țări dețin 70% din totalul stocului de ISD.

Sursa: Agerpress