Exporturile de grau ale Rusiei sunt estimate sa atinga un nou record istoric in 2016-2017

Data publicarii: 27-05-2017 | Economie

Rusia estimeaza ca in sezonul 1 iulie 2016 - 30 iunie 2017 va exporta o cantitate de 34-35 milioane tone de cereale, dintre care 27 milioane de tone de grau, ceea ce ar constitui un nou record istoric, a declarat vineri adjunctul ministrului rus al Agriculturii, Jambulat Khatuov, transmite RIA Novosti.

"Potrivit estimărilor preliminare, în acest sezon exporturile de cereale se vor ridica la 34-35 milioane tone, incluzând 27 milioane tone de grâu", a spus Khatuov. Acesta a adăugat că, în ultimul sezon, exporturile de cereale s-au ridicat la 33,9 milioane tone, dintre care puțin peste 25 milioane tone de grâu, iar la data de 24 mai recordul istoric din ultimul sezon a fost deja depășit.

În 2016, recolta de cereale a Rusiei a atins un maxim post-URSS de 120,7 milioane tone, dintre care 73,3 milioane tone de grâu, iar prognozele la export erau ambițioase. Cu toate acestea, restricțiile impuse recent de Turcia au obligat Ministerul rus al Agriculturii să își revizuiască estimările.

Departamentul american al Agriculturii estimează că, în 2017, Rusia va fi al doilea exportator mondial de grâu, cu 28 milioane de tone, după SUA, care va exporta o cantitate de 28,17 milioane de tone de grâu. Anul trecut Rusia a fost lider mondial.

Khatuov a subliniat că pentru Rusia menținerea poziției de lider mondial la exporturile de grâu este o chestiune de prestigiu dar principalul lucru este păstrarea profitabilității producătorilor de cereale.

Sursa: Agerpress