Listarea DIGI, primita cu prea mult entuziasm; investitorii par sa-si fi blocat banii si numeroase oportunitati
Data publicarii: 01-06-2017 | EconomieListarea DIGI a fost primita, poate, cu prea mult entuziasm de catre investitorii de retail, acestia par sa-si fi blocat banii, iar numeroase oportunitati au trecut pe langa ei, este de parere Laurentiu Rosoiu, director adjunct SAI Star Asset Management, intr-un comentariu publicat pe InvestingRomania.com.
"Listarea DIGI, cea mai mare Ofertă Publică Inițială (IPO) a unei companii private la Bursa de Valori București, a fost primită cu entuziasm, poate cu prea mult entuziasm, de către investitori, în special de către investitorii de retail. Succesul s-a văzut în gradul uriaș de suprasubscriere înregistrat în ofertă. Chiar și așa, la mai bine de o lună după intrarea în piață, prețul se zbate în jurul celui de oferta. Prin urmare, investitorii care au cumpărat DIGI par să-și fi blocat astfel banii și, prin blocarea banilor, numeroase alte oportunități, cu randamente superioare celor aduse de DIGI investitorilor de retail, au trecut pe lângă ei", a spus Roșoiu.
Potrivit acestuia, aproximativ 15 dintre societățile listate pe piața principală a Bursei de Valori București au înregistrat în ultimele 20 de zile creșteri de aproximativ 7% până la 60%.
"Intervalul de 20 de zile corespunde perioadei cuprinse între încheierea ofertei DIGI și sfârșitul lunii mai, iar cele 7 procente corespund randamentului adus de investiția în acțiuni DIGI investitorilor de retail. Prin urmare, de la IPO-ul DIGI până la finele lunii mai din 2017, investitorii în DIGI au trecut pe lângă alte 15 potențiale plasamente care ar fi adus un randament egal sau mai mare decât cel adus de DIGI. Și asta, atenție, făcând o comparație doar între prețul de subscriere și cel de piață, prin raportare la celelalte posibile alternative; altfel, dacă plecăm de la valorile subscrise (blocate) în IPO situația este cu totul alta pentru că investitorii au blocat banii aferenți a 100 de acțiuni, dar au primit doar 5 (indicele de alocare fiind 0,051). Deci, dacă facem un calcul la sumele imobilizate, probabil că randamentul real al plasamentului DIGI este chiar de sub 1%, însă pentru a ușura calculele am luat nivelul de 7% randament spre comparație", a mai arătat directorul SAI Star Asset Management.
Prin urmare, spune el, un investitor de retail în DIGI a câștigat 7% din acest plasament, în cele circa 20 de zile de la IPO.
"În tot acest timp, pe Bursa de Valori București au fost oportunități de plasament care i-ar fi adus randamente semnificativ mai mari. Chiar și dacă excludem acele variante cu grad de risc relativ ridicat (precum Oltchim spre exemplu) și mergem pe companiile solide, cu istoric și recunoscute de piață, tot se poate vorbi de faptul că la BVB au fost cinci — șase oportunități semnificativ mai bune decât DIGI. Iar Transgaz, Romgaz sau Conpet sunt printre ele", a precizat Roșoiu.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall