ANAF: Dezvoltatorii imobiliari persoane fizice sa declare veniturile din vanzarea proprietatilor din patrimoniul afacerilor pana la 30 iulie

Data publicarii: 14-06-2017 | Economie

Fiscul atentioneaza dezvoltatorii imobiliari persoane fizice sa declare veniturile obtinute din vanzarea proprietatilor imobiliare din patrimoniul afacerilor pana la data de 30 iulie, se arata intr-un comunicat de presa al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) remis, marti, AGERPRES.

''Conducerea ANAF a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, cărora le-a fost adus la cunoștință faptul că dezvoltatorii imobiliari persoane fizice trebuie să declare până la data de 30 iulie a.c. veniturile obținute din vânzarea proprietăților imobiliare din patrimoniul afacerilor. În urma unei analize de risc efectuate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a constatat că există nenumărate situații în care contribuabilii persoane fizice au declarat impozit pe venit din vânzarea proprietăților imobiliare, din patrimoniul personal, în condițiile în care aceștia erau obligați la plata impozitului pe venitul din proprietăți imobiliare din patrimoniul afacerii, așa cum prevede Codul Fiscal la Capitolul privind impozitul pe venit — "Venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal", se arată în document.

Conform ANAF, contribuabilii persoane fizice sunt invitați să-și clarifice situația fiscală referitoare la declararea și plata impozitului pe veniturile obținute din vânzarea proprietăților imobiliare din patrimoniul afacerii până la data de 30 iulie 2017.

''După această dată, acești contribuabili persoane fizice vor fi supuși inspecției fiscale, în baza analizei de risc efectuate'', menționează sursa citată.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: