Mai multe zboruri transatlantice si europene, afectate de o defectiune a sistemului de bagaje al aeroportului Heathrow

Data publicarii: 15-06-2017 | Economie

Cel mai mare aeroport din Europa, Heathrow, a anuntat joi ca sistemul de preluare si transport al bagajelor de cala la doua dintre terminalele sale este defect, ceea ce afecteaza pasagerii mai multor zboruri europene si transatlantice, transmit Reuters si BBC.

''Heathrow întâmpină în prezent o problemă la sistemele de bagaje, care afectează companiile aeriene cu zboruri de pe terminalele 3 și 5. Celelalte terminale nu sunt afectate'', se arată într-o declarație a aeroportului londonez.

Potrivit BBC, sunt afectate zborurile către Europa și SUA ale companiilor aeriene British Airways, Iberia și American Airlines.

Administrația aeroportului Heathrow investighează cauzele acestei disfuncționalități și va încerca să refacă sistemul operațional cât mai curând posibil.

Conform BBC, pasagerii au fost sfătuiți să transporte obiectele importante în bagajul de cabină.

Incidentul de joi survine după trei săptămâni de la o problemă în alimentarea electrică a sistemului IT al companiei British Airways, care a afectat, în minivacanța de Rusalii, 75.000 de pasageri ai unor zboruri cu plecare de pe aeroportul Heathrow.

Sursa: Agerpress