UPDATE Functionarea sistemului de bagaje al aeroportului londonez Heathrow a revenit la normal

Data publicarii: 16-06-2017 | Economie

Aeroportul londonez Heathrow, cel mai mare din Europa, a anuntat joi la pranz ca sistemul de preluare si transport al bagajelor de cala functioneaza normal la toate terminalele sale, dupa ce in cursul diminetii sistemul era defect la terminalele 3 si 5, potrivit site-ului cityam.com.

''După problemele cu care ne-am confruntat în această dimineață, birourile pentru bagaje sunt acum deschise și funcționează normal la terminalele 3 și 5. Terminalele 2 și 4 nu au fost afectate'', se menționează într-un comunicat al administrației aeroportului Heathrow.

Potrivit BBC, au fost afectate zborurile către Europa și SUA ale companiilor aeriene British Airways, Iberia și American Airlines. Pasagerii au fost sfătuiți să transporte obiectele importante în bagajul de cabină.

Incidentul de joi survine după trei săptămâni de la o problemă în alimentarea electrică a sistemului IT al companiei British Airways, care a afectat, în minivacanța de Rusalii, 75.000 de pasageri ai unor zboruri cu plecare de pe aeroporturile londoneze Heathrow și Gatwick.

Sursa: Agerpress