Lactalis propune Consiliului Concurentei ca licenta untului ''LaDorna'' sa nu fie folosita de grup pentru o perioada de timp

Data publicarii: 17-06-2017 | Economie

Grupul Lactalis propune ca licenta marcii de unt ''LaDorna'' sa fie data catre un tert, avand in vedere faptul ca autoritatea de concurenta este de parere ca tranzactia prin care grupul preia Covalact si Lactate Harghita poate conduce la consolidarea pozitiei pe piata productiei si comercializarii untului la nivel national, se arata intr-un comunicat de presa al Consiliului Concurentei remis, vineri, AGERPRES.

Sursa foto: LaDORNA / Facebook

''În urma analizei, autoritatea de concurență a constatat că tranzacția poate conduce la consolidarea poziției grupului Lactalis pe piața producției și comercializării untului, la nivel național. Consiliul Concurenței și-a exprimat îngrijorările de ordin concurențial pe această piață cu privire la reducerea posibilităților de alegere ale consumatorilor. Angajamentele propuse de grupul Lactalis constau în licențierea mărcii de unt 'La Dorna' pentru o anumită perioada de timp către un terț (societate comercială cu competență industrială relevantă, independentă de grupul Lactalis), corelată cu schimbarea mărcii ('re-branding') de către terț'', se arată în document.

Ulterior acestei perioade, marca de unt ''La Dorna'' se va reîntoarce în portofoliul grupului Lactalis, care se va abține de la folosirea respectivei mărci pentru unt, pentru o perioadă de timp suficientă ca terțul să poată beneficia de creșterea cotei sale de piață.

Consiliul Concurenței invită persoanele fizice sau juridice interesate să trimită observații cu privire la angajamentele propuse de către grupul Lactalis până la data de 23 iunie.

După analiza observațiilor formulate de către terți, Consiliul Concurenței poate solicita părților modificarea propunerilor și poate decide acceptarea sau respingerea angajamentelor. Autoritatea de concurenta va verifica îndeplinirea angajamentelor de către grupul Lactalis.

Sursa: Agerpress