Mircea Dobre a primit aviz favorabil pentru functia de ministru desemnat al Turismului

Data publicarii: 29-06-2017 | Economie

Mircea Dobre, propus pentru functia de Ministru al Turismului, a primit, joi, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate, cu 36 de voturi pentru, 10 impotriva si nicio abtinere.

* LIVE UPDATE Parlament: Viitorii miniștri sunt audiați în comisii | La ora 15,00 plenul comun al Parlamentului se va reuni pentru a valida noul Cabinet (FOTO)

Mircea Dobre a declarat la ieșirea din comisia de specialitate că va discuta săptămâna viitoare cu ministrul Finanțelor Publice pentru a accelera introducerea voucherelor de vacanță, reiterând că aceste vor intra în vigoare de la 1 iulie.

"La ora actuală este în avizare externă (voucher-ul n.r), a trecut de avizarea de la Ministerul Muncii, se află la Ministerul de Finanțe. Săptămâna viitoare vom discuta cu ministrul de Finanțe ca să accelerăm și introducerea acestora. Ideea este în felul următor, ele intră în vigoare de la 1 iulie, fără doar și poate, pentru că prorogarea termenului, pe ordonanța 8/2009, modificată în 2014, se termină pe 30 iunie 2017. De la 1 iulie, dacă cineva și-a prevăzut în buget, la începutul anului, fila bugetară vouchere de vacanță, le poate acorda, are temeiul legal. Ceea ce ne dorim noi să facem este să instituim o anumită obligativitate, în așa fel încât anul acesta să se dea vouchere de vacanță. Deci, la rectificarea bugetară, cine poate să își introducă voucherele de vacanță, atunci poate să dea aceste vouchere de vacanță. Vor fi vouchere de vacanță, tipărite", a declarat ministrul desemnat al Turismului, Mircea Dobre.

Sursa: Agerpress