INTERVIU Lord Mayor of London: Romania poate deveni un centru financiar regional in aceasta parte a Europei

Data publicarii: 01-07-2017 | Economie

Romania are multe servicii financiare interesante, are creativitate si tineri cu multa energie si poate deveni astfel un adevarat centru financiar regional in aceasta parte a Europei, a declarat, vineri, Andrew Parmley, Lord Mayor of London, ambasador al serviciilor financiare britanice, intr-un interviu acordat AGERPRES.

Potrivit acestuia, mediul de afaceri va trece cu bine peste momentul ieșirii din Uniunea Europeană a Marii Britanii. Cu toate acestea, companiile din cadrul serviciilor financiare vor avea nevoie de mai mult de doi ani, așa cum prevede articolul 50 din Tratatul de aderare, pentru a se obișnui cu noua situație. Andrew Parmley afirmă că, după Brexit, chiar dacă UE va pierde un membru și un contribuabil important, Londra va rămâne centrul financiar al Europei.

În ceea ce privește schimbările radicale din sistemul fiscal românesc, anunțate joi de membrii noului Guvern de la București, ambasadorul City of London speră că acestea vor fi urmate de o perioadă lungă de stabilitate și consecvență, care să încurajeze companiile străine să investească în România.

Lord Mayor of London a vizitat România cu scopul de a întări relațiile comerciale dintre City of London, principalul centru financiar al lumii, și București, un spațiu în care industriile bancare, de consultanță juridică și de servicii financiare sunt în continuă dezvoltare.

AGERPRES: Ați spus că România are una dintre cele mai mari creșteri economice din Europa, iar Marea Britanie e dispusă să ne ajute să progresăm și mai mult. Cum poate face Marea Britanie acest lucru? Andrew Parmley: Desigur, suntem foarte mândri că avem cel mai mare centru de servicii financiare din lume. Suntem, de asemenea, foarte conștienți că vrem să lucrăm în privința unui sistem hub, pentru ca tentaculele orașului londonez să se întindă pe toată planeta. Vrem să credem că România se va orienta să se integreze aici, pentru a exista un centru financiar regional în această parte a Europei.

AGERPRES: România ar putea fi un centru financiar în această regiune? Andrew Parmley: Da. Am văzut foarte multe servicii financiare interesante și am văzut multă creativitate și energie, cu precădere în zona pieței emergente de tehnologice financiară. Tinerii au multe idei grozave și, desigur, pot ajunge pe o anumită scară în România. Dar, dacă au o idee foarte bună și vor să o extindă la nivel global, vor avea nevoie de mijloace de finanțare suplimentare, iar aici Londra poate oferi un ajutor masiv. Avem lichiditatea necesară care poate ajuta antreprenorii să-și extindă afacerea la nivel global.

AGERPRES: În România, nu avem un nivel foarte ridicat de internaționalizare a companiilor. Ce ar trebui să facă firmele românești pentru a pătrunde pe piețele externe? Andrew Parmley: Cred că secretul constă în încheierea de parteneriate, iar aici Marea Britanie poate ajuta foarte mult. Unul dintre colegii mei spune mereu: "Dacă ai o persoană aici care se îngrijorează legat de o problemă, iar în Londra avem 50 de oameni care își fac griji legat de aceeași problemă, de ce nu luați legătura cu noi și vom împărți problema și soluția împreună".

AGERPRES: Care ar trebui să fie relația dintre România și Marea Britanie după Brexit? Andrew Parmley: România va face parte din UE27, deci e vorba despre relația dintre UE27 și Marea Britanie. Am fost foarte clari cu privire la ce am vrea ca Guvernul nostru, Guvernul britanic, să încerce să negocieze cu Europa, pentru a putea continua să lucrăm împreună. Știm că ar trebui să pierdem drepturile de a face afaceri într-un stat EEA (spațiul economic european — n.r.) fără o autorizație specială de la acel stat, pentru că aceste drepturi sunt o particularitate a Uniunii, iar noi nu vom mai face parte din ea. Prin urmare, trebuie să găsim ceva similar acestor drepturi, o înțelegere care ne va permite să continuăm schimburile comerciale. Am dori să vedem un aranjament cu beneficii de ambele părți.

Așa cum am spus de multe ori, nu este vorba despre ceea ce cere Marea Britanie. Marea Britanie și Londra sunt centrul financiar global pentru Europa. Deci este o stradă cu două sensuri. Beneficiile reciproce reprezintă unul dintre aspectele-cheie ale rezultatelor. Accesul la talent este un mod aspru de a spune că Londra prosperă pentru că are cele mai bune resurse umane, cele mai bune idei, oameni care vin să împărtășească acele idei, și, întâmplător, marea majoritate a celor care vin la Londra se întorc în țările de origine și vorbesc acasă despre ce au învățat. Deci este foarte important. Dar, pentru a putea atinge oricare dintre aceste obiective, îl rugăm pe premier să roage Europa să negocieze din timp, în perioada de tranziție, pentru a avea o reclimatizare fără obstacole a modului în care se vor face afaceri în viitor.

Theresa May (premierul Marii Britanii — n.r.) e convinsă că, pentru un număr mare de afaceri, putem realiza acest lucru în intervalul perioadei de doi ani prevăzută în articolul 50. Noi credem că multe aspecte din cadrul serviciilor financiare vor dura mai mult. Fiecare parte a unui serviciu financiar durează diferit, cea mai mare durată fiind de trei ani, pe lângă cei doi. Dar, dincolo de asta, vor fi multe schimbări, și avem nevoie de timp să implementăm schimbările și să ne asigurăm că lucrurile vor continua fluent. Între timp, multe companii din Marea Britanie privesc prudent la cum ar putea continua să facă afaceri în Europa, în beneficiul clienților lor, în cazul în care nu obținem pe loc acordul pe care îl urmărim.

AGERPRES: Ce înseamnă Brexit-ul pentru Marea Britanie? Andrew Parmley: Pentru Marea Britanie, în primul rând, este votul majorității populației britanice. Să fie clar, vorbim mai ales despre legile noastre și limitele noastre. Nu vreau să parcă draconic, adică să se înțeleagă că nu suntem mulțumiți de legile europene sau că suntem nemulțumiți că oameni talentați vin să lucreze cu noi. Vrem ca strada cu două sensuri să rămână deschisă, ceea ce implică britanici, români, europeni, care vin să lucreze la Londra. Poate nu știți, dar Londra are 270 de naționalități, se vorbesc 300 de limbi zilnic. Desigur, toată lumea vorbește engleza, dar puteți vedea cât de cosmopolită este Londra. Londra ar fi mult mai săracă dacă am reduce nivelul integrării oamenilor din întreaga lume.

AGERPRES: Dar UE? Ce va pierde UE după Brexit? Andrew Parmley: Prim-ministrul nostru folosește o expresie: părăsim Uniunea Europeană, dar nu părăsim Europa. Așadar vom rămâne centrul financiar al Europei. Este cel mai mare din Europa, dar este și cel mai mare și cel mai eficient din lume. Iar expertiza Londrei va fi în continuare disponibilă pentru Europa. Deci nu cred că Europa pierde nimic, în afară de un membru și contribuțiile financiare. Dar recunoaștem și că în viitorul apropiat va trebui să ne plătim datoriile către UE.

Noi nu suntem politicieni, nu facem politică deloc. Știm că afacerile pot depăși politica, iar o recunoaștere reciprocă a reglementărilor ar fi un avans bun. Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, a spus că urmărește un standard global de reglementare, în așa fel încât nu doar regulamentele UE să se potrivească cu cele britanice, dar ca toți să ne încadrăm în relația cu India, China etc. Dacă am putea impune un standard global în reglementări, poate diferențele dintre Marea Britanie și UE vor înceta să fie o chestiune prea arzătoare. Momentan, UE și Marea Britanie sunt perfect aliniate, pentru că suntem încă în Uniune.

AGERPRES: Avem mai multe companii mari, românești, listate la Bursa de la Londra. Vor fi afectate în vreun fel acțiunile lor? Andrew Parmley: Nu de Brexit, ci de piață. Deci ce se întâmplă cu acțiunile se întâmplă exact ca într-un acord de liber schimb. Suntem remarcabil de stabili, iar piețele din Londra au continuat să crească exponențial. Este aproape paradoxal. Ați putea fi surprinși să auziți că avem peste un milion de metri pătrați de spații de birouri în construcție în prezent, ceea ce înseamnă foarte mult, deci creștem. În prezent avem 450.000 de oameni care lucrează în Londra. Până în 2030, vor fi 575.000. Nu inventăm cifrele astea, sunt studii independente. Deci suntem orientați pe creștere.

AGERPRES: În România, ne pregătim să liberalizăm piața energiei, piața gazelor. Marea Britanie a fost un pionier în liberalizare. Cum ar trebui să facem aceste liberalizări? Care ar fi sfatul dumneavoastră pentru piața noastră, care este în curs de liberalizare? Andrew Parmley: Noi credem în reglementarea puternică, aceasta face parte din succesul Londrei. Oamenii nu vor liber pentru toți, vor să știe care sunt regulile. Cred că asta face parte din puterea noastră. Deși reglementările sunt destul de dure, vedem autoritatea de reglementare ca pe un prieten. Un alt loc în care suntem mai relaxați, dar nu foarte, este cu privire la tehnologia financiară. Am făcut un spațiu de testare în cadrul autorității de reglementare, unde oamenii pot încerca produsele noi, înainte să intre pe piață la scară largă.

AGERPRES: România are un Guvern nou, cu un nou program de guvernare, care schimbă radical sistemul fiscal pe care l-am avut până acum. Ce părere aveți despre aceste schimbări? Andrew Parmley: Știți că nu suntem politicieni, dar ceea că căutăm la orice guvern este stabilitate și consecvență. Companiile vor siguranță, nu ne plac schimbările radicale. Sperăm că schimbarea de ieri (joi — n.r.) a Guvernului să aducă o perioadă lungă de stabilitate și siguranță financiară, care va încuraja mai multe companii din întreaga lume să considere că România este o destinație.

Sursa: Agerpress