Hidrosind: Actul de management la Hidroelectrica este complet blocat, din cauza disputelor dintre actionarii companiei
Data publicarii: 03-07-2017 | EconomieActul de management la Hidroelectrica, cel mai mare producator de energie din tara, este blocat in urma disputelor dintre Ministerul Energiei si Fondul Proprietatea, actionarii companiei, se arata intr-un comunicat al Hidrosind, remis, luni, AGERPRES.
"Într-o perioadă cu fenomene meteorologice extreme, când mai bine de jumătate de țară s-a aflat sub Cod roșu de caniculă, urmat de avertizări de inundații în 16 bazine hidrografice, alimentarea cu energie electrică a populației României poate constitui chiar subiect de CSAT. Deși securitatea aprovizionării cu energie a cetățenilor României se regăsește printre obiectivele principale ale oricărui program de guvernare, constatăm că la principalul producător de energie electrică din România, Hidroelectrica SA, actul de management la vârful societății este complet blocat. Consecințele lipsei deciziei la vârful societății, în împrejurările menționate, sunt cu atât mai grave", spun sindicaliștii.
Potrivit acestora, niciunul dintre reprezentanții acționarilor în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica nu a fost selectat conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului 109/2011, toți fiind numiți provizoriu, în aceeași situație fiind și membrii Directoratului.
"Considerăm că niciunul dintre aceștia nu este de neînlocuit și, mai ales, nu are drept de veto în aceste organisme, indiferent de motive mai mult sau mai puțin justificate, clamate prin intermediul media în ultima perioadă. În numele salariaților pe care-i reprezintă, sindicatul Hidrosind solicită atât acționarilor, cât și reprezentanților acestora în Hidroelectrica SA să lase deoparte orice dispute personale sau de grup și să rezolve, de urgență, problema creată la vârful societății, cu responsabilitate și profesionalism. Vidul de putere de la vârful societății trebuie rezolvat cu decență, nu cu expunere excesivă în spațiul public, fără trocuri politico — mercantile, ci doar în interesul Hidroelectrica SA", se mai arată în comunicat.
În același timp, reprezentanții Hidrosind avertizează că orice accident sau avarie majoră produse în amenajările hidroenergetice vor fi responsabilitatea directă a acționarilor societății și a reprezentanților acestora.
"Aceeași răspundere o vor avea și pentru nerespectarea obligațiilor de plata către terți, inclusiv către salariații Hidroelectrica, care nu sunt obligați să tolereze blocajul în care se află societatea", au mai spus sindicaliștii.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall