Ambasadorul Romaniei la Atena: Schimburile comerciale ar putea inregistra, in 2017, cel mai ridicat nivel din istoria relatiilor romano-elene

Data publicarii: 08-07-2017 | Economie

Schimburile comerciale bilaterale ar putea inregistra, in 2017, cel mai ridicat nivel din istoria relatiilor romano-elene, datorita atat relatiilor traditionale, cat si dinamismului comunitatii romanesti din Grecia si al oamenilor de afaceri eleni din Romania, a declarat ambasadorul Romaniei la Atena, Lucian Fatu, in cadrul conferintei "Doing Business in Romania", organizata saptamana aceasta la Camera de Comert si Industrie din Atena.

"Schimburile comerciale bilaterale ar putea înregistra, în acest an, cel mai ridicat nivel din istoria relațiilor dintre România și Grecia, iar cooperarea economică va intra într-o nouă etapă.(...) Ne bazăm atât pe relațiile tradiționale și similitudinea de opinii în dosare regionale și europene de interes comun, cât și pe dinamismul comunității românești din Grecia și al oamenilor de afaceri eleni din România, în contextul evoluțiilor pozitive ale economiei elene", a afirmat ambasadorul Lucian Fătu, în prezența a peste 100 de companii elene, conform unui comunicat remis, vineri, AGERPRES.

De asemenea, acesta a subliniat că aprofundarea dialogului economic pe teme de interes strategic în plan bilateral și regional, precum și susținerea proiectelor energetice prioritare pentru România în contextul privatizării DESFA, operatorul național elen al sistemului de transport gaze naturale, constituie priorități pentru partea română.

Evenimentul de la Atena, la care a participat în calitate de keynote speaker secretarul de stat Gheorghe Gabriel Gheorghe, din Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a avut ca principal obiectiv promovarea atractivității economiei românești și climatului investițional, din perspectiva extinderii investițiilor elene în România și creșterii exporturilor românești pe piața elenă.

La finele lunii martie, volumul schimburilor comerciale cu Republica Elenă a însumat 407,35 milioane euro, în creștere cu 12,82% față de perioada similară a anului 2016, cu o pondere de 1,23% în comerțul exterior al țării noastre, din care exporturile au înregistrat 202,31 milioane euro (+20,69%), iar importurile 205,04 milioane euro (+6%).

Sursa: Agerpress