Autoritatile europene au aprobat 4 proiecte de infrastructura si de gestiune a apei pentru Romania, in valoare de 266 milioane de euro

Data publicarii: 20-07-2017 | Economie

Fondul de Coeziune al Uniunii Europene investeste 266 de milioane de euro in patru mari proiecte de infrastructura si de gestiune a apei din Romania, care au fost aprobate de autoritatile europene, potrivit unui comunicat al Reprezentantei Comisiei Europene in Romania.

"Aceste proiecte ale politicii de coeziune reflectă perfect o Europă căreia îi pasă atât de bunăstarea cetățenilor, cât și de protecția mediului înconjurător", a declarat comisarul european pentru politica regională, Corina Crețu.

Conform sursei citate, în județul Botoșani vor fi investite 47 de milioane de euro pentru a extinde și moderniza sistemul actual de distribuție a apei potabile și a tratamentului apelor uzate, de care vor beneficia aproape 187.000 de persoane.

"În județul Ilfov, la periferia Bucureștiului, Uniunea Europeană investește 196,5 milioane de euro pentru a curăța și ameliora sistemul de colectare a apelor uzate pentru 1,5 milioane de persoane, cuprinzând mai ales extinderea stației de tratare a apelor din orașul Glina și a lucrărilor de ameliorare a canalizărilor din aceasta aglomerare urbană. Alte 11,5 milioane de euro vor fi utilizate pentru a extinde și renova rețeaua de distribuție a apei potabile pentru 175.000 de locuitori din județul Hunedoara, în regiunea Transilvania", se spune în comunicat.

De asemenea, aproape 11 milioane de euro vor servi la reînnoirea rețelei de distribuție și tratare a apelor pentru 22.000 de persoane din județul Timiș.

Sursa: Agerpress