Audi recheama la service 850.000 de autovehicule diesel pentru resetarea softului de poluare

Data publicarii: 22-07-2017 | Economie

Constructorul german de automobile de lux Audi, divizie a grupului Volkswagen, a anuntat vineri ca va rechema la service pana la 850.000 de autovehicule cu motoare diesel pentru resetarea sistemului software care controleaza emisiile poluante, la cateva zile dupa un demers similar al rivalului Daimler, informeaza AFP.

Această rechemare voluntară, gratuită pentru clienți, vizează vehiculele dotate cu motoare V6 și V8 TDI care îndeplinesc normele Euro 5 și Euro 6, vândute în Europa dar și în alte țări, exceptând SUA și Canada. Prin această acțiune, Audi vrea să reducă emisiile poluante ale vehiculelor în condiții reale de drum și să evite o posibile interdicție de circulație. Constructorul a adăugat acest serviciu este oferit și posesorilor de vehicule mărcile Porsche și Volkswagen echipate cu aceleași motoare.

Marți, un alt producător german de autovehicule, Daimler AG a demarat și el un program similar care vizează trei milioane vehicule Mercedes-Benz echipate cu motoare diesel din Europa care încalcă standardele privind emisiile poluante.

Sursa: Agerpress