Ministrul Transporturilor: Autostrada Bors - Suplacu de Barcau - impartita in trei sectiuni, pentru a se evita un constructor neserios
Data publicarii: 22-07-2017 | EconomieMinistrul Transporturilor, Razvan Cuc, a declarat vineri, la Oradea, ca proiectul autostrazii Suplacu de Barcau-Bors va fi impartit in trei sectoare, care se vor licita separat, pentru a se evita atribuirea lucrarii catre "un constructor neserios" si a adaugat ca, pana la finele anului 2020, se va putea circula pe autostrada intre Oradea si Cluj.
"În cursul serii de ieri (joi-n.r.) s-a transmis către ANAF pentru a fi evaluat și ridicat pe sistemul SEAP tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău-Borș. Proiectul, în valoare de un miliard, va fi împărțit în trei secțiuni, se vor licita separat, pentru a nu mai avea și pentru a întâmpina problemele pe care le-am avut anii trecuți, când am avut un constructor neserios", a declarat, într-o conferință de presă, ministrul Răzvan Cuc.
Ministrul și-a exprimat convingerea că astfel va exista o mobilizare mult mai bună și nu se vor bloca lucrările, precizând totodată că "firma neserioasă" se află pe lista neagră și nu va mai putea participa la licitații timp de doi ani.
"Acesta este mecanismul cu care vom lucra de acum înainte în cadrul ministerului Transporturilor. Nu ne vom opri aici, vom mediatiza foarte intens inclusiv lista contestatarilor de meserie. Vom ține la termen și calitatea lucrărilor, nu mai facem rabat la acestea în relația antreprenor — stat", a precizat ministrul.
Ștefan Ioniță, directorul general al Companiei Naționale Administrare a Infrastructurii Rutiere, a precizat sectorul bihorean al autostrăzii a fost împărțit în trei loturi "cu mare atenție pentru racordarea cu viitoarea autostradă ungară", pentru care este prevăzut un prim sector de cinci kilometri care să facă legătura între graniță și județul Biharia.
"Noi spunem că, prin termenele pe care le-am impus (...) pentru un prim sector de cinci kilometri, care să facă legătura între graniță și Biharia, cu descărcare în Biharia, în DN 79, să fie gata chiar înainte ca partea ungară să ajungă la graniță, urmând celelalte sectoare de 25, respectiv 30 de km. Un prim sector Suplacu de Barcău-Chiribiș este într-o stare de 50%, are ca termen șase luni pentru proiectare, 18 luni execuția. Le-am gestionat în așa fel ca să avem succes, termenele sunt stipulate clar în contract. Am avut autorizație de construcție când a fost antreprenor Bechtel, de aceea cred că și autorizația va merge mai repede. Estimăm că până la finele anului vom avea antreprenori, astfel încât, coroborate termenele, în 24 de luni, să avem întreg sectorul gata. Între Oradea și Cluj, așa cum v-a spus și domnul ministru, vom circula până la finele anului 2020", a declarat Ștefan Ioniță.
Cu același prilej, ministrul Transporturilor a anunțat, în urma discuțiilor purtate cu Ioan Mang, deblocarea unor proiecte importante de infrastructură din județ, precum variantele ocolitoare pentru orașele Aleșd, Ștei, Salonta, Săcueni, precum și modernizarea liniei de cale ferată între Oradea și Cluj-Napoca.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall