Activitatea economica in zona euro, cel mai lent ritm de crestere din ultimele sase luni

Data publicarii: 25-07-2017 | Economie

Un studiu realizat de compania de analize financiare Markit arata ca economia zonei euro a inceput trimestrul trei din 2017 cu cel mai lent ritm de crestere din ultimele sase luni, transmit Reuters si Bloomberg.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie și sectorul serviciilor, a scăzut ușor în iulie, la 55,8 puncte, de la 56,3 de puncte luna precedentă, potrivit unei estimări a companiei Markit, cu sediul la Londra.

Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

Datele Markit indică faptul că PIB-ul zonei euro ar urma să înregistreze în trimestrul trei din acest an un avans de 0,6%, față de o expansiune de 0,5% estimată pentru precedentele trei luni.

"Ritmul de creștere al economiei zonei euro a încetinit pentru a doua lună consecutiv, dar rămâne impresionant. Datele vor putea determina BCE să nu se grăbească cu retragerea măsurilor de stimulare", a apreciat Chris Williamson, economist șef al IHS Markit.

Luni, FMI a îmbunătățit estimarea privind expansiunea zonei euro, care ar urma să ajungă la 1,9% anul acesta și la 1,7% anul viitor, cu 0,2 puncte procentuale mai mult și, respectiv, 0,1 puncte procentuale mai mult decât estima FMI în aprilie, datorită "ritmului solid de creștere al cererii interne".

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: