Jianu (CNIPMMR): In acest moment Guvernul nu are bani pentru proiectele din programul Start-Up Nation
Data publicarii: 05-09-2017 | EconomieGuvernul nu are bani in acest moment pentru proiectele declarate castigatoare in programul Start-Up Nation, pentru ca nu a existat o rectificare bugetara in luna august, a declarat, luni, Florin Jianu, presedintele Consiliului National pentru Intreprinderile Private Mici si Mijlocii (CNIPMMR), intr-o conferinta de presa.
"Încep să mă îngrijorez pentru că nu s-a făcut rectificare bugetară, iar programul Start-Up Nation este în continuare pe credite de angajament. Am acceptat acest lucru la începutul anului, când am creat programul, pentru că nu era logic și normal să încarci bugetul de stat cu credite bugetare, să blochezi o sumă de aproape 2 miliarde de lei pe care nu îi foloseai decât în a doua jumătate a anului", a spus Jianu.
Potrivit oficialului CNIPMMR, dacă această rectificare, care de obicei se făcea în august, nu a avut loc, înseamnă că nu există în acest moment bani pentru plata proiectelor.
"Ministerul (pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat — n. r.) ar trebui să spună zilnic și asumat câte proiecte sunt evaluate în acest moment, pentru că apar tot felul de cifre, unii întreprinzători îmi spun că nici măcar nu au primit un semn în acest sens. De asemenea, ar trebui să existe pași asumați din partea Guvernului în ceea ce privește plățile, pentru că s-au semnat niște contracte, iar semnarea nu știm dacă a continuat, nu avem un număr de contracte semnate în fiecare zi, nu am văzut proiecte demarate", a continuat Jianu.
El a mai spus că o rectificare bugetară ar putea să aibă loc abia în luna octombrie.
"Suntem deja la începutul lunii septembrie și am înțeles din surse neoficiale că rectificarea ar urma să fie undeva în octombrie, nu s-a făcut una în august pentru că probabil ar fi trebuit să fie negativă. Noi nu credem că în octombrie rectificarea va fi pozitivă, pentru că, pe măsură ce timpul trece, de fapt se afundă într-un deficit din ce în ce mai mare, s-au crescut salariile și pensiile, investițiile sunt la un minim istoric", a susținut Jianu.
Rezultatele finale ale programului din acest an Start-Up Nation arată că au fost depuse 19.026 planuri validate, din care 8.600 ar intra la finanțare. Programul Start-Up Nation are un buget de 1,7 miliarde de lei în acest an, iar suma maximă pe care o poate primi o firmă este de 200.000 de lei.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall