Compania aeriana TAP Portugal a anulat, joi, cursa Bucuresti-Lisabona; 254 de pasageri ramasi pe aeroport

Data publicarii: 07-09-2017 | Economie

Operatorul aerian TAP Portugal a anulat, joi, cursa Bucuresti - Lisabona, aeronava trebuind sa decoleze la ora 7:00 de pe Aeroportul International Henri Coanda, a anuntat Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (CNAB).

"Astăzi, 7 septembrie 2017, compania aeriană TAP Portugal a anulat cursa TAP 1324/1325 Lisabona — București — Lisabona. Cei 254 de pasageri care urmau să decoleze la ora 7:00 de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București către Lisabona sunt asistați de agentul de handling care deservește compania aeriană și de personal al aeroportului Henri Coandă. În același timp, personalul aeroportuar depune toate eforturile pentru minimizarea disconfortului creat de anularea acestei curse", spun reprezentanții CNAB, într-un comunicat remis AGERPRES.

Compania Națională Aeroporturi București asigură pasagerii că beneficiază de tot sprijinul necesar pentru derularea în deplină siguranță și securitate a tuturor operațiunilor aeriene.

De asemenea, câteva zeci de turiști români sunt blocați pe Aeroportul din Lisabona de miercuri seară, deoarece zborul spre București programat în jurul orei 24:00 a fost anulat.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că Ambasada României în Republica Portugheză are în atenție situația cetățenilor români cărora li s-a anulat un zbor, aflați pe aeroportul din Lisabona.

O echipă consulară a Ambasadei României la Lisabona s-a deplasat, în cursul nopții, la aeroport pentru discuții cu reprezentanții companiei aeriene și cu cetățenii români, se arată într-un comunicat transmis joi de MAE.

Potrivit acestuia, din informațiile obținute până la acest moment reiese că o parte dintre cetățenii români urmează să plece cu alte curse aeriene alternative.

Reprezentanții companiei aeriene fac demersuri pentru organizarea unui alt zbor în cursul dimineții pentru cetățenii români care nu au plecat cu alte curse aeriene alternative, afirmă MAE.

Echipa mobilă a misiunii diplomatice rămâne pe aeroportul din Lisabona până când toți cetățenii români vor fi îmbarcați spre România.

Misiunea diplomatică română monitorizează cazul și menține contactul neîntrerupt cu compania aeriană și cetățenii români, acordând asistența consulară necesară, se mai spune în comunicatul MAE.

Sursa: Agerpress