Romania are 320 de milioane de euro pentru sanatate in perioada 2014-2020; 150 de milioane de euro, alocate pentru 3 spitale regionale
Data publicarii: 08-09-2017 | EconomieRomania are la dispozitie pentru Sanatate 320 de milioane de euro din fonduri europene, in perioada 2014-2020, iar 150 de milioane de euro sunt alocate pentru cele trei spitale regionale, de la Cluj, Iasi si Craiova, a declarat, joi, la TVR1, comisarul european pentru Politica Regionala, Corina Cretu.
"S-a ridicat deja condiționalitatea ex-ante pe Sănătate. Eu cred că în ceea ce privește fondurile europene în acest domeniu — deși încă mai avem situații atât de grave în spitale — s-au făcut progrese notabile, dacă vorbim de infrastructură. Din păcate, banii sunt destul de puțini. Sunt depuse deja proiecte pentru renovări de spitale, secții ambulatorii, unități de urgențe, centre socio-medicale. Practic, România are o strategie națională privind sănătatea publică pe care este obligată să o pună în aplicare", a spus Crețu.
În ceea ce privește termenul la care vor fi predate studiile de fezabilitate pentru cele trei spitale regionale, comisarul european a precizat că există asigurări de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru martie 2018.
"Avem asigurări de la BEI că studiile de fezabilitate vor fi predate României până în martie 2018, iar în aprilie să înceapă licitațiile. Sperăm să nu existe acțiuni în instanță, pentru că și aceste lucruri întârzie foarte mult. (...) Nu poate nimeni interzice celui care a pierdut să conteste, dar, de exemplu, în Polonia și în alte țări există secții speciale pentru fonduri europene. În șase luni de zile pe tot ce înseamnă proces pe fonduri europene trebuie dată o soluție, iar asta ține de legislația națională. Noi avem cazuri în România unde s-a dat o soluție după 8 ani, după 7 ani. S-au pierdut (bani n.r.) pentru școli și drumuri. (...) și se pierd foarte mulți bani în instanțe și acum. Spitale de acest nivel nu se pot construi într-un an-doi, dar dacă începem în 2019 să zicem cu întârziere, avem timp până în 2023 să terminăm cu totul", a explicat Corina Crețu.
Întrebată dacă se pot angaja fonduri europene pentru renovarea Institutului Cantacuzino, comisarul european a răspuns: "este imposibil din domeniul meu", însă se poate încerca obținerea unei finanțări din Planul Junker, pentru că "președintele Junker a fost foarte mișcat de știrile pe care le-a citit în presa internațională despre epidemia de rujeolă".
"Președintele Junker a fost foarte mișcat de știrile pe care le-a citit în presa internațională despre epidemia de rujeolă și la prima întâlnire pe care am avut-o în colegiu m-a întrebat despre această situație. Datorită faptului că am vorbit cu domnul prim-ministru despre faptul că are nevoie de renovări (la Institutul Cantacuzino n.r.), acum din ce avem noi este imposibil în domeniul meu, însă dl. Bodog (ministrul Sănătății, Florian Bodog n.r.), ieri, a fost la dl. comisar pentru Sănătate, Vytenis Andriukaitis, care i-a propus să încerce pe Planul Junker, și să se facă un proiect pentru un Centru Regional de producerea vaccinurilor. Dar este o fază foarte incipientă. I-am spus domnului prim-ministru că trebuie făcută o scrisoare către domnul Junker și am încredere că domnul Andriukaitis, care este din Lituania și este foarte sensibil pe această problemă va acționa rapid. Pe de altă parte, este vorba de studii de fezabilitate, de timp. Este o veste bună că ar fi o portiță, dar până nu se materializează nu ar trebui să fim atât de triumfaliști", a adăugat comisarul europaen, Corina Crețu.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall