INS: Salariul mediu brut a ajuns la 3.329 lei in iulie, iar castigul mediu net la 2.391 lei

Data publicarii: 08-09-2017 | Economie

Castigul salarial mediu brut pe economie a crescut cu 0,5% in iulie fata de luna anterioara, pana la 3.329 lei, in timp ce valoarea neta s-a situat la 2.391 de lei, in urcare cu 11 lei (+0,5%), arata datele Institutului National de Statistica (INS), date joi publicitatii.

Conform statisticii, cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației — inclusiv activități de servicii informatice, respectiv 6.009 lei, iar cele mai mici în domeniul hoteluri și restaurante (1.418 lei).

Comparativ cu luna iulie a anului precedent, în iulie 2017 câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 15,1%. Indicele câștigului salarial real față de aceeași perioadă a anului precedent a fost de 113,5%.

În raport cu evoluția prețurilor de consum, indicele câștigului salarial real a fost de 100,2% pentru luna iulie 2017 față de luna precedentă. Față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost de 180,0%, cu 0,3 puncte procentuale mai mare față de cel înregistrat în luna iunie 2017.

În luna iulie 2017, comparativ cu iunie 2017, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanță ori pentru performanțe deosebite), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou). De asemenea, câștigurile salariale medii nete din luna iulie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producții ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte) și a negocierilor salariale.

Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură), cu 16,2%, respectiv cu 13,3% în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului; între 4,0% și 9,0% în depozitare și activități auxiliare pentru transport, alte activități extractive, extracția minereurilor metalifere, agricultură, vânătoare și servicii anexe, cercetare-dezvoltare, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, colectarea și epurarea apelor uzate; între 2,5% și 3,5% în transporturi aeriene, industria construcțiilor metalice și a produselor din metal (exclusiv mașini, utilaje și instalații), activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice), transporturi pe apă, activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale).

Scăderi ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au înregistrat în unele activități din sectorul economic, ca urmare a nerealizărilor de producții ori încasărilor mai mici (funcție de contracte/proiecte), a angajării de personal cu câștiguri salariale mici, a acordării de premii ocazionale, sume din profitul net și din alte fonduri în luna precedentă.

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel: cu 14,5% în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, respectiv cu 12,1% în activități de editare; între 6,0% și 7,5% în tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea băuturilor, fabricarea substanțelor și a produselor chimice; între 3,5% și 6,0% în activități de servicii anexe extracției, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, telecomunicații.

Totodată, în sectorul bugetar, s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în administrația publică (+5,1%), în urma aplicării prevederilor legale în vigoare, și în sănătate și asistență socială (+0,3%). La polul opus, s-a situat învățământul, unde câștigul salarial mediu net a scăzut, în iulie, cu 3,5%, comparativ cu luna precedentă, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței școlare.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: