Carburantii s-au scumpit cu circa 9 bani pe litru vineri, dupa majorarea accizei
Data publicarii: 16-09-2017 | EconomieCompaniile petroliere au majorat cu circa 9 bani pe litru pretul benzinei si motorinei incepand de vineri, cand a avut loc prima transa de majorare a accizei, potrivit informatiilor centralizate de AGERPRES.
Spre exemplu, conform site-ului OMV Petrom actualizat în această dimineață, în benzinăria de pe b-dul Mihail Kogălniceanu din Capitală, motorina standard costa joi 4,72 de lei, iar, vineri, prețul acesteia este de 4,81 lei/litru. În ceea ce privește benzina standard, prețul acesteia a urcat de la 4,80 lei pe litru, la 4,89 lei.
Și celelalte mari companii petroliere din piață au operat modificări similare, potrivit informațiilor obținute de AGERPRES.
Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a anunțat, la finele lunii august, că accizele la combustibil vor crește în două etape, de la 15 septembrie și de la 1 octombrie, cu câte 0,16 lei pe litrul de combustibil. Acesta a spus că măsura va fi luată în etape, pentru a nu produce un șoc la nivelul consumului care poate genera creșteri de preț.
"Această măsură se produce în etape pentru a nu produce un șoc la nivelul consumului, șoc care poate genera creșteri de preț, ar urma scăderi de consum și poate afecta bugetul de stat, având încasări mai mici la bugetul de stat și nu se mai atinge un obiectiv", a afirmat Ionuț Mișa în data de 30 august.
O zi mai târziu, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicita Guvernului să nu majoreze acciza la carburanți, ci să îmbunătățească sistemul de rambursare a taxei pe valoare adăugată (TVA) străinilor, astfel încât România să devină un centru de alimentare de carburant din zona Balcanilor, precum Luxemburg în Europa de Vest.
"În caz contrar, o majorare a accizei la carburanți ar putea aduce pierderi la bugetul de stat. Tacit, Ministerul de Finanțe recunoaște acest lucru prin faptul că dorește implementarea supra-accizei în doua etape, de la 15 septembrie și 1 octombrie 2017, cu scopul de a evita un șoc pe piață", susțin reprezentanții UNTRR.
Ulterior, transportatorii rutieri au primit asigurări din partea guvernanților că prețul carburanților nu va crește după majorarea accizei, iar în caz contrar ar putea fi reluată schema de rambursare a supraaccizei.
"Prim-ministrul și ministrul de Finanțe au dat asigurări că nu se vor înregistra creșteri de preț la carburanți începând cu 15 septembrie și 1 octombrie, în condițiile în care prețul petrolului va rămâne constant. Dacă se vor înregistra totuși majorări de preț după 15 septembrie și 1 octombrie, prim-ministrul a dat asigurări că este deschis pentru a relua rambursarea supraaccizei către transportatorii rutieri", preciza UNTRR într-un comunicat transmis pe 5 septembrie.
Pe de altă parte, președintele Consiliului Național pentru Întreprinderile Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), Florin Jianu, a atras atenția într-o conferință susținută tot în data de 5 septembrie că prețurile la combustibili au crescut deja, fără ca acciza să fi fost introdusă.
"Când introduci o măsură în economie, economia o absoarbe, o asimilează. Las-o acolo! De ce să scoți la 1 ianuarie 2017 o acciză ca să o introduci peste 9 luni? Ce se întâmplă de fapt în economie? În momentul în care scoți o taxă, cuantumul scăderilor de prețuri nu e egal cu cuantumul taxi respective, iar când o reintroduci, fapt ce s-a întâmplat zilele acestea, deja prețurile au fost crescute fără ca acciza să fi fost introdusă. Ceea ce spun eu acum este o pledoarie pentru predictibilitate și stabilitate", a spus Florin Jianu.
În România, se consumă anual aproximativ 7 miliarde de litri de carburanți, din care 5 miliarde de litri motorină și 2 miliarde de litri benzină.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall