Dividendele suplimentare vor impulsiona companiile de stat sa investeasca mai mult din capitalurile proprii (secretar de stat)

Data publicarii: 16-09-2017 | Economie

Companiile de stat nu au investit sumele de bani pe care le-au strans pana acum "la saltea", astfel ca distribuirea acestora sub forma de dividende suplimentare le va da societatilor un impuls sa investeasca mai mult din capitalurile proprii, a declarat, vineri, Robert Tudorache, secretar de stat in Ministerul Energiei, in cadrul unei conferinte pe teme energetice.

El a fost întrebat cum își vor asigura companiile necesarul de investiții, dacă statul le cere dividende suplimentare.

"Cred că este momentul să privim în mod diferit lucrurile și chiar să mergem până acolo încât să schimbăm cultura organizațională în companiile românești. Cred că principiul acela cu ținutul banilor la saltea nu mai este de actualitate, atât în România, cât mai ales în domeniul energetic. Nu văd nimic rău ca, din dividendele nerepartizate și acumulate și, cum spuneam mai devreme, cu permisiunea dumneavoastră, ținute la saltea pe dobânzi foarte mici, chiar negative uneori, nu văd cu ce au ajutat companiile în investițiile pe care le-au făcut până acum" a spus secretarul de stat.

Tudorache a subliniat că nici până acum companiile nu au făcut investiții, deși au avut aceste rezerve de bani.

"Este în mod evident că nu acesta (lipsa banilor — n.r.) a fost motivul pentru care nu s-au făcut investiții și nu s-au dezvoltat. Acum s-a luat pe bună dreptate această decizie de a se distribui o parte din rezervele speciale. Nu sunt decapitalizate aceste companii, nu au rămas fără bani. Cred că și pentru a-i impulsiona să pună capitalurile să investească și să producă în continuare. Cred că această siguranță că stau pe o saltea de bani nu a fost benefică și nu cred că ne-a dus într-acolo încât să avem acel ritm de dezvoltare dorit de toți. Cred că este momentul în care conducerile companiilor din domeniul energetic să pedaleze foarte tare pe creșterea investițiilor", a adăugat oficialul ministerial.

Guvernul a solicitat tuturor companiilor de stat să vireze la buget în avans, sub formă de dividende, sumele neangajate în proiecte, a declarat, marți, premierul Mihai Tudose.

"Dividendele, în mod cert, se dau acționarilor. Deci nu le-a jefuit nimeni, nu le-a luat nimeni ceea ce nu avea dreptul. Le-am luat acum pentru că acum ne trebuiau. Vrem să începem niște proiecte foarte mari. V-am dat un exemplu, Brașov — Ploiești (tronson de autostradă — n.r.). Se face pe bani naționali și trebuie să demonstrăm că avem banii, măcar de început, ca Banca Mondială să fie partener", a spus Tudose.

Ministerul Energiei a cerut până acum 750 de milioane de lei de la Romgaz, 655 milioane de lei de la Hidroelectrica, 110 milioane de lei de la Nuclearelectrica și 85 de milioane de lei de la Conpet, sub formă de dividende suplimentare.

Totodată, Ministerul Economiei a solicitat 171 milioane lei de la Transgaz și 170,7 milioane de lei de la Transelectrica.

Sursa: Agerpress