Ryanair: Alti 400.000 de pasageri vor fi afectati de anularea zborurilor

Data publicarii: 28-09-2017 | Economie

Ryanair va reprograma alti 400.000 de pasageri care au rezervat bilete la 18.000 de zboruri, in perioada noiembrie 2017-martie 2018, costul acestor modificari fiind estimat la 25 de milioane de euro, a anuntat miercuri operatorul aerian low-cost, transmite BBC si Financial Times.

Numărul aeronavelor va fi redus cu 25 în perioada noiembrie 2017-martie 2018 și cu zece din aprilie 2018, pentru a scădea riscul anulării de noi zboruri. În prezent compania irlandeză folosește 400 de avioane.

În urma acestor modificări, traficul anual va fi redus la 129 de milioane de pasageri, față de 131 de milioane previzionat anterior.

Luna aceasta, Ryanair a anunțat că anulează 2.100 de zboruri până la sfârșitul lunii octombrie, dintr-un total de 103.000 curse aeriene. Compania irlandeză a dat asigurări că toți cei 315.000 de clienți au primit, luni, 18 septembrie, un email de notificare prin care au fost informați asupra schimbărilor zborurilor lor, respectiv cu soluții de zboruri alternative oferite sau rambursări ale costului biletelor, precum și informații privind drepturile pasagerilor, prevăzute în legea EU261 cu privire la modificările de acest tip. Costul acestor anulări este estimat la 25 de milioane de euro.

În 23 septembrie a fost anulat zborul Roma-București și retur, în 24 septembrie cursa aeriană Bologna-București și retur, iar în primele patru duminici din luna octombrie sunt anulate zborurile Milano-București și retur. Alte curse aeriene sunt din Dublin, Londra, Barcelona, Lisabona, Madrid, Bergamo și Porto.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timișoara, București și Craiova.

Anul trecut, compania a avut în România 2,6 milioane de pasageri, iar, pentru acest an, estimează o creștere de 40%, după ce vor fi introduse patru noi rute.

Sursa: Agerpress