Daniel Constantin: Exportam cresterea de salarii; mare parte a produselor cumparate sunt din import

Data publicarii: 29-09-2017 | Economie

Cresterea economica a Romaniei de 5,6% este bazata exclusiv pe consum, iar consumul are la baza importuri si in felul acesta cresterea de salarii este exportata, a declarat, joi, fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, la conferinta PRIA Agriculture.

"Balanța comercială, mă uit și nu îmi place ce văd. La șase luni de zile am văzut că importurile au crescut de trei ori mai mult exporturile. E de fapt o constantă a economiei românești ce se întâmplă în acest an. Ne bucurăm cu toții că avem creștere economică, 5,6%, dar este o creștere economică bazată exclusiv pe consum. Ce se întâmplă în realitate? Creșterile de salarii, de pensii, banii pe care îi câștigăm cu toții în plus se duc pe produse, românii consumă, populația consumă, dar din păcate mare parte a produselor, după cum constatăm, pe nivelul importurilor, mare parte a produselor sunt din exterior. Cu alte cuvinte exportăm creșterea de salarii", a declarat Daniel Constantin.

Acesta a precizat că trebuie integrată mai mult producția cu procesarea pentru că altfel vom exporta materie primă și vom importa produse procesate.

Peste 200 de participanți — fermieri, reprezentanți ai autorităților, companii care activează in agricultură și în domenii conexe — sunt prezenți joi la conferința PRIA Agriculture, evenimentul reprezentând o reală platformă de dezbatere între autorități și cei care își desfășoară activitatea în acest sector.

De asemenea, în cadrul galei PRIA Romanian Farmer vor fi recunoscute eforturile și contribuția fermierilor români care au investit capital românesc, timp, muncă, cunoștințe și energie în agricultura din România.

Sursa: Agerpress