Romanii bogati au avut venituri de 7,2 ori mai mari decat cei saraci, anul trecut

Data publicarii: 08-12-2017 | Economie

Persoanele din gospodariile considerate bogate au obtinut venituri de 7,2 ori mai mari decat cele din gospodariile sarace, se arata intr-o publicatie a Institutului National de Statistica (INS) transmisa la solicitarea AGERPRES.

'În anul 2016, persoanele din gospodăriile considerate bogate au obținut un volum total de venituri de 7,2 ori mai mare decât persoanele din gospodăriile considerate sărace. Indicele inegalității veniturilor a avut o creștere accelerată până în anul 2015, când a atins și maximul perioadei (8,3%), însă în 2016 a scăzut la valoarea atinsă și în 2014. Cum era de așteptat, inegalitate mai mare a veniturilor bănești disponibile se înregistrează la persoanele cu vârsta sub 65 de ani, față de cele cu vârsta peste 65 de ani care sunt dependente numai de venituri din transferuri sociale', se arată în document.

Conform sursei citate, în anul 2016, deficitul median relativ a fost de 36,2%, adică se poate spune că persoanele sărace au avut în medie un venit bănesc disponibil care a reprezentat 63,8% din valoarea pragului de sărăcie stabilit pentru acest an.

'Pe ansamblu, deficitul median relativ este mai crescut la bărbați decât la femei, ceea ce înseamnă că persoanele sărace de sex feminin se situează la o distanță relativ mai mică față de pragul de sărăcie. În anul 2016, această diferență s-a accentuat cu 2,6 puncte procentuale (37,6% la masculin față de 34,8% la feminin). Deficitul median relativ de venituri cu care se confruntă populația săracă a avut un trend crescător din 2013 până în 2015 (de la 33,6% până la 38,2%), în 2016 scăzând ușor la 36,2%', precizează INS.

Deficitul median relativ este un indicator de profunzime a sărăciei, care semnifică 'distanța' la care se află venitul unei persoane sărace până la nivelul pragului, de la care persoana ar înceta să mai fie considerată săracă, calculat ca procent din pragul de sărăcie.

Sursa: Agerpress