Seful CNAIR: Avem efectiv construiti 53,38 de kilometri de autostrada in 2017, afara de cei 15 km aflati in circulatie si cei 9 km nefunctionali

Data publicarii: 22-12-2017 | Economie

Directorul general al Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Stefan Ionita, a afirmat, joi, ca anul acesta au fost efectiv construiti alti 53,58 kilometri de autostrada, exceptând cei 15,4 kilometri pe lotul 2 al autostrazii Lugoj-Deva, dati în circulatie, si cei 8,7 kilometri pe sectorul Gilau - Nadaselu, care au fost receptionati, dar pe care se va circula în toamna anului 2018.

"Avem efectiv construiti 53,38 de kilometri, afara de cei 15 care sunt în circulatie si cei 9 care sunt nefunctionali - si ati vazut ca nu am facut niciun anunt legat de receptia celor 9 km, pentru ca atâta timp cât nu sunt functionali nici nu i-am avut în discutie. Deci, s-au mai receptionat circa 9 kilometri în zona Gilau - Nadaselu, dar vom vorbi de ei atunci când podul va fi realizat, undeva în toamna anului viitor. Cu alte cuvinte, anul acesta nu am receptionat decât 24 de kilometri, foarte putin în raport cu ce ne propusesem, dar mai sunt finalizati la gata alti 53 de kilometri în amplasament acum, dar nu pot fi dati în circulatie din cauza legislatiei. În iulie s-a schimbat legislatia - 273 Regulamentul de receptie a fost schimbat prin 343 HG, astfel încât lucrurile sunt destul de clare. A disparut notiunea aceea cu anexa 2 si anexa 3 - stiti foarte bine ca era o anexa în care se treceau lucrarile care erau neconforme sau care nu afectau afectau siguranta circulatiei, era o nuanta foarte clara", a explicat Ionita, dupa un eveniment de premiere a câstigatorilor unui concurs de fotografii initiat de CNAIR.

Potrivit acestuia, pe Lugoj - Deva lot 4 sunt în jur de 12 kilometri care sunt finalizati de antreprenor inclusiv cu elemente de siguranta circulatiei, pe Lugoj - Deva lot 3 sunt 8,6 kilometri, pe Lugoj-Deva lot 2 sunt cei 4 km care nu vor fi functionali decât când se finalizeaza sectiunea E, pe Sebes-Turda lot sunt 16 km, care vor fi receptionati undeva la început de februarie, în prima saptamâna din februarie.

"Ne anunta antreprenorul ca finalizeaza si aductiunea cu apa sau ce mai are de facut. Practic, sunt finalizati toti, dar mai e o problema la centrul de întretinere", a subliniat Ionita.

În plus, pe Sebes - Turda lot 3 în jur de 12,4 km vor fi receptionati pe data de 9 ianuarie, în cazul în care conditiile sunt îndeplinite.

"Pe 9 ianuarie ne prezentam la receptie si, în masura în care sunt îndeplinite conditiile, receptionam. Receptia poate sa dureze si 2-3 zile. Vor fi 12,4 km pe Sebes-Turda lot 3. Ce am facut în acest an, practic, se va concretiza începând cu anul viitor cu un vârf în anul 2019. Daca nu promovezi obiective, nici nu ai de unde receptiona. Trebuie sa promovam toate obiectivele de care România are nevoie, le-am promovat si în 2019 vom avea un vârf, asa cum s-a întâmplat si în 2013. Obiective promovate începând cu 2010 s-au concretizat în 2013, ca un vârf undeva la 140 de km. Dupa aceea, obiective au fost promovate putine", a precizat seful CNAIR.

Alte loturi de autostrada care se asteapta sa fie finalizate în 2018 sunt si pe Lugoj - Deva lot 3, Sebes - Turda, lot 2, Câmpia Turzii - Ogra si Ogra - Tîrgu Mures si "ciotul" de 3 km la intrarea în Bucuresti.

"Eu sper, totusi, si la Lugoj - Deva lot 3, unde este un progres fizic de 80% si antreprenorul ne-a spus ca undeva în luna septembrie finalizeaza acest obiectiv, dar am mai avut promisiuni si în anul în curs si nu am ajuns sa avansam decât cu câteva procente, în jur de 5%. Apoi Sebes - Turda lot 2, Câmpia Turzii - Ogra - sunt 6 km pe care mizam, între Ogra si Târgu Mures avem un progres foarte bun. Si intrarea în Bucuresti este iarasi un sector pe care contam. Daca vom aduna toate aceste obiective, vom ajunge la acea valoare de 156 de km spusa de ministru'', a adaugat el.

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat la audierile din comisiile reunite de buget-finante, cu ocazia dezbaterii proiectului de buget al ministerului de resort aferent anului viitor, ca în 2018 vor fi receptionati minimum 156,79 kilometri de autostrada.

Bugetul general consolidat al MT pe anul 2018 este în suma de 9,132 de miliarde de lei credite bugetare, iar 30,9 milioane de lei credite de angajament.

Bugetul de investitii al Ministerului Transporturilor pe anul 2018 este în suma de 4,754 miliarde de lei si reprezinta 70% din bugetul general consolidat al MT, compus din: componenta locala aferenta proiectelor cu finantare nerambursabila pre-aderare (ISPA, Phare) - 341,062 milioane lei, cheltuieli aferente programelor cu finantare rambursabila finantate în cadrul acordurilor preluate de MFP ce se regasesc în bugetul MT - 4,812 milioane lei, proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 - 4 miliarde de lei si obiective de investitii finantate exclusiv de la bugetul de stat - 358,477 milioane de lei.

Sursa: Agerpress