Turcii de la Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS, castigatorii contractului pentru constructia lotului 1 al Centurii Bucuresti

Data publicarii: 05-05-2018 | Economie
Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS din Turcia a castigat contractul de proiectare si executie a lotului 1 al Autostrazii de Centura Bucuresti, cu pretul de circa 830,68 milioane de lei, fara TVA, informeaza Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit sursei citate, lotul 1 va avea o lungime de aproape 17 kilometri (Sectorul 1, km 52+070 - km 52+770, aferent Centurii Nord si Sectorul 2, km 52+770 - km 69+000, aferent Centurii Sud). "Astazi, 04.05.2018, CNAIR SA a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului de proiectare si de executie a lotului 1 al Autostrazii de Centura Bucuresti, care va avea o lungime de aproape 17 km (Sectorul 1, km 52+070 - km 52+770, aferent Centurii Nord si Sectorul 2, km 52+770 - km 69+000, aferent Centurii Sud). Ofertantul desemnat castigator este Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS din Turcia, cu pretul de 830.679.662,15 lei, fara TVA, si cu un punctaj total de 98,25 puncte, din care 60 puncte pentru componenta financiara si 38,25 puncte pentru componenta tehnica", se spune intr-un comunicat al CNAIR remis vineri AGERPRES. In data de 26 aprilie, Asocierea Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL - Artera Proiect SRL a fost desemnata castigatorul contractului pentru proiectarea si executia lotului 3 al Autostrazii de Centura Bucuresti, cu un punctaj total de 96,28 puncte, din care 58,03 puncte pentru componenta financiara si 38,25 puncte pentru componenta tehnica. Constructia si proiectarea lotului 3, cu o lungime de aproximativ 18 km, se ridica la suma de 882,364 milioane de lei, fara TVA. Contractul de achizitie publica pentru Loturile 1 si 3 ale Autostrazii de Centura Bucuresti vor putea fi semnate dupa solutionarea tuturor contestatiilor ori plangerilor formulate in cadrul procedurii de atribuire. "Oferta pentru ultimul lot al acestui proiect se afla in faza finala de evaluare, urmand ca saptamana viitoare sa fie anuntat castigatorul", subliniaza CNAIR. Cele trei loturi ale Autostrazii de Centura Sud a Municipiului Bucuresti vor avea o lungime insumata de aproximativ 52 de kilometri si dupa ce vor fi finalizate vor face face legatura intre A1 si A2. In valoare de aproximativ 580 de milioane de euro, intregul proiect va permite decongestionarea circulatiei in zona de sud a Bucurestiului si va asigura traficul rutier de tranzit pe segmentul romanesc al coridorul 4 Pan-european. Proiectarea fiecarui lot al Autostrazii de Centura Sud a Municipiului Bucuresti va dura 12 luni, iar executia 30 de luni, dupa atribuirea contractelor. Acest proiect, similar solutiilor aplicate in zona marilor metropole europene, face parte din Master Planul General de Transport si urmeaza sa fie finantat prin POIM 2014 - 2020.

Sursa: Agerpress