ANCOM intentioneaza sa organizeze, in 2018, licitatie pentru acordarea multiplexurilor de radiodifuziune digitala terestra

Data publicarii: 11-05-2018 | Economie
Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) va propune unele modificari legislative care sa permita organizarea unei licitatii in cursul anului 2018 pentru acordarea multiplexurilor de radiodifuziune digitala terestra, potrivit unui comunicat de presa al arbitrului telecom, transmis AGERPRES. Autoritatea precizeaza, totodata, ca, ulterior licitatiei, se vor face propuneri pentru modificarea strategiei privind tranzitia de la televiziunea analogica terestra la cea digitala terestra si implementarea serviciilor multimedia la nivel national, in sensul incurajarii dezvoltarii sistemelor digitale de radiodifuziune terestra T-DAB+. Propunerile privind modificarile legislative vor fi facute in urma consultarii pietei de comunicatii electronice cu privire la alocarea spectrului disponibil din banda VHF si UHF pentru servicii digitale terestre de radiodifuziune. Conform consultarii publice, pentru resursele de spectru disponibile in banda VHF (174-230MHz), propunerile primite de catre Autoritate au vizat transformarea multiplexului de televiziune digitala din VHF in patru multiplexuri nationale de T-DAB+. "Aceasta modificare ar permite existenta mai multor resurse spectrale pentru radiodifuziune digitala terestra audio, creandu-se astfel premisa difuzarii unui mai mare numar de programe, atat nationale, cat si regionale si locale, precum si a unui multiplex dedicat pentru difuzarea programelor publice. O alta optiune care va fi luata in calcul in organizarea licitatiei este cea a impartirii in 4 multiplexuri nationale de T-DAB+ in banda 174-216 MHz, 47 de multiplexuri regionale din banda 216-230 MHz, varianta ce va crea mediul propice pentru difuzarea unui numar mare de programe de diferite genuri, la calitate maxima", se mentioneaza in comunicatul ANCOM. In ceea ce priveste banda UHF (470-694MHz), reprezentantii pietei de comunicatii electronice au apreciat faptul ca impartirea resurselor de spectru intr-un multiplex national si 36 regionale (MUX 3) ar fi o solutie echilibrata, considerand totodata ca varianta alocarii a doua multiplexuri nationale (MUX 3 si MUX 6) ar fi de preferat din punct de vedere al profitului care ar putea fi obtinut de catre castigatorul licentelor de utilizare a frecventelor pentru cele doua multiplexuri nationale. La capitolul legat de obligatiile de acoperire cu servicii pentru T-DAB+ si DVB-T2, cei chestionati au considerat de preferat impunerea atat a unor obligatii de acoperire geografica, cat si a unora de acoperire demografica pentru multiplexul national dedicat difuzarii programelor publice de radiodifuziune si instalarea unui numar de emitatoare, in cazul celorlalte multiplexuri de T-DAB+ si a multiplexurilor de DVB-T2. In acelasi timp, s-a considerat necesara o etapizare a obligatiilor de acoperire pentru multiplexul dedicat difuzarii programelor publice de radiodifuziune, care sa prevada intr-o prima etapa acoperirea zonelor urbane dens populate (acoperire demografica) si a principalelor cai de legatura rutiere si feroviare, urmata de o extindere a acoperirii la nivel national. Cat priveste continutul multiplexurilor de T-DAB+, respondentii au precizat ca acesta ar trebui sa fie alcatuit din programe audio cu continut divers, atat nationale si regionale, publice si private, precum si programe de nisa, cu continut specializat sau/si generate pe perioade de timp asociate desfasurarii unor evenimente de interes general si date (atat date asociate, cat si date independente). In plus, pentru multiplexurile de DVB-T2, continutul ar trebui sa fie acelasi cu cel al multiplexurilor acordate, considerandu-se necesara modificarea legislatiei actuale, astfel incat operatorii acestor multiplexuri sa aiba aceleasi drepturi de alcatuire a grilei de programe cu ale detinatorilor de alte platforme (CATV, DTH, etc). ANCOM a organizat, in luna martie a acestui an, o consultare publica pentru a sonda interesul pietei cu privire la alocarea spectrului disponibil din banda VHF si UHF pentru servicii digitale terestre de radiodifuziune. Chestionarul a fost adresat tuturor furnizorilor interesati de aceste multiplexuri, cu scopul de a afla opinia acestora despre modul si conditiile de acordare a acestor frecvente, precum si intentiile operatorilor existenti pe piata sau a unor potentiali operatori nou intrati in ceea ce priveste participarea la o eventuala procedura de selectie competitiva pentru alocarea spectrului disponibil. Transmisia posturilor de radio si televiziune prin standardul Digital Audio Broadcasting - DAB, respectiv Digital Video Broadcasting - DVB, ofera o calitate superioara a sunetului si a imaginii, si permite o utilizare mai eficienta a spectrului radio prin transmisia mai multor programe intr-un spectru mai ingust. La nivel european, benzile de frecvente VHF (174-230 MHz) si UHF (470-694 MHz) au fost alocate pentru a furniza servicii de televiziune si radio digitale terestre. In banda VHF (174-230MHz), Romania detine doua multiplexuri nationale de T-DAB si un multiplex national de televiziune digitala terestra DVB-T. Incepand cu anul 2014, multiplexul de televiziune digitala terestra din banda VHF, alaturi de multiplexurile nationale si regionale din banda UHF, au constituit obiectul celor patru licitatii succesive organizate de autoritate, iar pana in prezent niciun operator nu si-a manifestat interesul pentru achizitionarea drepturilor de utilizare pentru acesta. Arbitrul pietei nationale telecom subliniaza faptul ca, in banda UHF (470-694MHz), au mai ramas nealocate un multiplex national si mai multe multiplexuri regionale. Romania a inceput, la data de 17 iunie 2015, tranzitia la sistemul de emisie digitala terestra a programelor de televiziune, Societatea Nationala de Radiocomunicatii - Radiocom anuntand ca demareaza etapa de testare a implementarii televiziunii digitale in Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara. In acest moment, in Romania, banda VHF este utilizata pentru transmisia de programe in sistem analogic terestru de catre operatorul public de televiziune, prin intermediul a 339 de statii de emisie, si de catre 5 operatori privati de televiziune, prin intermediul a 7 statii de emisie. De asemenea, drepturile de utilizare a frecventelor radio acordate conform Legii nr. 504/2002 a audiovizualului, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru furnizarea pe cale radio terestra a serviciilor publice de radiodifuziune, pot fi extinse, cu caracter temporar, pana la data de 31 decembrie 2016. Odata cu participarea la Conferinta Regionala pentru Radiocomunicatii (RRC) de la Geneva in 2006, Romania a semnat, alaturi de aproximativ 100 de alte state, un Acord care prevede ca nicio emisie de televiziune analogica terestra nu va mai fi protejata dupa data de 17 iunie 2015, locul acestora urmand sa fie luat de transmisiile digitale de televiziune. Guvernul a aprobat, pe 10 iunie 2015, o Ordonanta de Urgenta care contine masuri necesare pentru asigurarea tranzitiei de la televiziunea analogica terestra la cea digitala terestra si implementarea serviciilor multimedia la nivel national.

Sursa: Agerpress