Paul (INACO): Calitatea slaba a guvernarii in sustinerea antreprenoriatului, una dintre problemele care apar repetitiv in Romania
Data publicarii: 17-05-2018 | Economie
Lipsa fortei de munca bine calificate, diferenta de scala a finantarilor disponibile pentru afacerile romanesti fata de cele din alte tari si calitatea slaba a guvernarii in sustinerea antreprenoriatului reprezinta cele mai importante probleme cu care se confrunta mediul de afaceri din Romania si care apar repetitiv, indiferent de domeniul de activitate, considera Andreea Paul, presedinte al INACO - Initiativa pentru Competitivitate.
Conform organizatiei, Romania pierde un loc si in clasamentul global al antreprenoriatului in Indicatorul Global al Antreprenoriatului 2018 (GEDI), dupa caderea cu alte trei pozitii in anul anterior, dar reuseste sa performeze la cea mai ridicata dinamica a antreprenoriatului feminin, in raportul Mastercard Index of Women Entrepreneurship 2018, urcand patru locuri in clasamentul mondial.
"La usurinta de a derula afaceri, stim deja ca am cazut noua locuri in ultimul raport al Bancii Mondiale. Tot noua pozitii am pierdut in clasamentul raportului global al talentelor. Sase locuri am pierdut in raportul global al competitivitatii, publicat de Forumul Economic Mondial. Doua pozitii am pierdut in raportul global al competitivitatii turismului. Tot doua locuri am pierdut in raportul de progres social in lume. Romania pierde un loc si in clasamentul global al antreprenoriatului in raportul GEDI 2018, dupa caderea cu alte trei pozitii in anul anterior. Dar am reusit sa performam la cea mai ridicata dinamica a antreprenoriatului feminin, in raportul Mastercard Index of Women Entrepreneurship 2018 si sa urcam patru locuri in clasamentul mondial", precizeaza Andreea Paul, presedinte al INACO, intr-un comunicat de presa transmis, miercuri, AGERPRS.
Potrivit sursei citate, Romania se afla pe locul 46 in lume din 137 de tari analizate in ceea ce priveste Indicatorul Global al Antreprenoriatului 2018, dupa ce, in anul 2017, tara noastra se situa pe pozitia 45, iar in anul 2016 pe locul 42.
In raportul GEDI sunt colectate date privind: atitudinile, abilitatile si aspiratiile antreprenoriale ale populatiei fiecarui stat si le pune in balanta cu infrastructura sociala si economica dominanta.
Astfel, sanatatea ecosistemului antreprenorial este evaluata in functie de 14 piloni: perceptia oportunitatilor, abilitati de start-up, acceptarea riscului, network - abilitatea de a lucra in retele, suport cultural, oportunitati pentru start-upuri, absorbtie de tehnologie, capital uman, concurenta, inovarea de produs, inovarea de process, cresterea ridicata, internationalizarea, capitalul de risc.
In acest context, reprezentanta INACO sustine ca expertii Institutului Global pentru Dezvoltare si Antreprenoriat atrag atentia asupra celor mai problematice trei aspecte ale mediului antreprenorial romanesc, iar cele mai putine abilitati dovedim in dezvoltarea retelelor, acceptarea riscului si perceptia oportunitatilor.
In topul primelor 10 tari prietenoase cu antreprenoriatul se afla: Statele Unite ale Americii, Elvetia, Canada, Marea Britanie, Australia, Danemarca, Islanda, Irlanda, Suedia si Franta. Totodata, cele mai mari salturi calitative ale indicelui mediului antreprenorial sunt in Marea Britanie, iar ca pozitionare in clasamentul global GEDI 2018 fata de raportul anterior Bulgaria inregistreaza un salt de 13 locuri, dar ramane in urma Romaniei, fiind pe locul 69 in lume.
Cat priveste antreprenoriatul feminin romanesc, cu aproape o treime din afaceri conduse de catre femei, saltul cu 5% in ultimul an al ponderii antreprenoarelor in totalul companiilor active a ajutat Romania sa urce patru pozitii in raportul Mastercard Index of Women Entrepreneurship 2018 - de altfel, cel mai mare salt in clasament in randul celor 57 de tari analizate. Ponderea ridicata a femeilor active antreprenorial in Romania - locul 9 in clasamentul celor 57 de state analizate - este chiar mai mare decat in tari precum Germania, SUA sau Italia. Nu este surprinzator ca unele tari cu nivel de trai mai mic, care nu ofera suficiente locuri de munca de calitate si bine platite, determina cresterea activismului antreprenorial in randul femeilor, dar si al liber-profesionistilor sau PFA-urilor. Ghana, Rusia, Uganda deschid topul tarilor cu cea mai mare pondere a antreprenoriatului feminin, urmate imediat de Australia, Noua Zeelanda, Australia, Vietnam, Polonia si Spania, in fata Romaniei", explica Paul.
Conform analizei INACO, in raportul citat sunt indicate patru domenii-cheie ca fiind prielnice antreprenoriatului: accesul la serviciile financiare, usurinta de a derula afaceri, sprijinul acordat intreprinderilor mici si mijlocii si calitatea guvernarii. "Romancele au reusit sa deschida si sa dezvolte afaceri proprii, chiar in conditii mai precare de sprijin si oportunitati oferite dezvoltarii antreprenoriatului feminin romanesc, indicator la care suntem abia pe locul 32 in lume, in acelasi raport", precizeaza sef INACO.
In viziunea specialistilor INACO - Initiativa pentru Competitivitate in Romania exista trei probleme care apar repetitiv, indiferent de domeniul de activitate: lipsa fortei de munca bine calificate, diferenta de scala a finantarilor disponibile pentru afacerile romanesti fata de cele din alte tari si calitatea slaba a guvernarii in sustinerea antreprenoriatului, cu lipsa sa de predictibilitate, de promovare a afacerilor romanesti, de competenta si de haos decizional.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall