Posta Romana va fi autorizata in vederea tranzactionarii titlurilor de stat pentru populatie

Data publicarii: 20-05-2018 | Economie
Compania Nationala Posta Romana va fi autorizata in vederea tranzactionarii titlurilor de stat catre populatie, urmand ca, ulterior, sa fie aprobate normele tehnice de aplicare, instructiunile detaliate de vanzare si plata obligatiilor la scadenta pentru aceste titluri de stat, similare cu cele in vigoare pentru unitatile Trezoreriei Statului, informeaza Ministerul Finantelor Publice printr-un comunicat remis, vineri seara, AGERPRES. Diversificarea canalelor de distributie si flexibilizarea procesului de vanzare a titlurilor de stat emise de MFP pentru populatie este prevazuta intr-un proiect de act normativ pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii si prelungirea unui termen prevazut de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica, lansat vineri in dezbatere publica. "Se autorizeaza Compania Nationala Posta Romana S.A sa intermedieze vanzarea, colectarea subscrierilor si efectuarea platilor aferente emisiunilor de titluri de stat destinate populatiei. Mecanismul de derulare si fluxurile aferente acestor activitati vor fi prevazute prin norme aprobate prin ordin comun al ministrului finantelor publice si al ministrului comunicatiilor. De asemenea, sunt incluse prevederi privind obligativitatea Companiei Nationale Posta Romana de a vira in contul Ministerului Finantelor Publice sumele rezultate din vanzarea titlurilor de stat in termen de cel mult de 2 zile lucratoare de la data incasarii sumelor aferente subscrierii. Eventuale sume in plus care sunt virate eronat vor fi restituite la solicitarea Companiei Nationale Posta Romana, intreaga raspundere pentru sumele solicitate revenindu-i acesteia din urma. Indiferent daca persoanele fizice aleg sa subscrie atat prin intermediul unitatilor operative ale Trezoreriei Statului, cat si prin alte entitati, de exemplu Compania Nationala Posta Romana, suma maxima care poate fi subscrisa de catre o persoana fizica la un moment nu poate depasi suma maxima care va fi comunicata de Ministerul Finantelor Publice prin prospectul de emisiune," se mentioneaza in Nota de fundamentare a proiectului de act normativ. In aceasta se mai precizeaza ca C.N. Posta Romana S.A. a fost desemnata inca din anul 2009, ca urmare a mai multor proceduri de selectie de-a lungul timpului, in calitate de furnizor de serviciu universal in domeniul serviciilor postale si un criteriu decisiv in acest sens l-a constituit faptul ca Posta Romana detinea cel mai mare grad de acoperire la nivel national, asigurand si un anumit grad de densitate a punctelor de acces, fiind astfel in masura sa indeplineasca cerintele legate de furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal pentru toti cetatenii Romaniei. "In concluzie, C.N. Posta Romana S.A. prin cele peste 5.500 puncte de acces deservite de personal de care dispune in prezent (din care peste 86% sunt organizate in mediul rural), asigura acoperirea intregului teritoriu al tarii, inclusiv in zone rurale slab populate sau aflate in conditii exceptionale din punct de vedere geografic, cu prestarea serviciilor postale si non-postale si poate asigura indeplinirea cerintelor legate de efectuarea in conditii de securitate, siguranta si cu profesionalism prevederile Ordinului nr. 3139/2017 din 4 decembrie 2017 privind aprobarea emiterii titlurilor de stat destinate populatiei, prin intermediul unitatilor operative ale Trezoreriei Statului. Mentionam ca si alte state ale Uniunii Europene distribuie titlurile de stat pentru populatie prin intermediul retelei oficiilor postale, cum este de exemplu cazul Ungariei, persoanele fizice avand posibilitatea cumpararii titlurilor de stat prin intermediul celor aprox. 2800 oficii postale", se mai spune in Nota de fundamentare. Documentul mentioneaza ca, in acelasi timp, bancile care isi exprima interesul si care au capacitatea si experienta necesara pot participa la procesul de vanzare a titlurilor de stat destinate populatiei. Astfel, MFP urmeaza sa identifice potentialul interes si sa analizeze oportunitatea extinderii canalelor de distributie ale titlurilor de stat pentru populatie si prin intermediul altor entitati. Din punct de vedere al reglementarilor in domeniul achizitiilor publice, aceste servicii sunt exceptate de la aplicarea procedurilor de achizitie publica, fiind incadrate ca servicii financiare, Ministerul Finantelor Publice urmand aplicarea unei proceduri de selectie proprie. In ceea ce priveste operatiunile de plata la scadenta a sumelor reprezentand dobanzi si/sau principal pentru investitorii care au subscris prin intermediul Companiei Nationale Posta Romana SA, MFP va asigura transferul sumelor solicitate in contul deschis la dispozitia acesteia la Trezoreria Statului. Pentru serviciile furnizate de Posta Romana si alte institutii financiare interesate, legate de activitatea de vanzare a titlurilor de stat pentru populatie si pentru efectuarea la scadenta a platilor de dobanzi si principal, MFP va plati, in termen de 30 zile de la primirea facturii, un comision de 0,1% aplicat la valoarea fiecarei emisiuni si respectiv de 0,1% aplicat la valoarea operatiunilor de plata efectuate. In anul 2018, MFP va derula o campanie de informare si promovare a emisiunilor planificate. Plafonul indicativ pentru acest an este de aproximativ 4 miliarde de lei. Emisiunile de titluri de stat destinate populatiei in cadrul Programului TEZAUR editia Centenar vor fi emise pe maturitati de termen mediu. Nivelul dobanzii va fi stabilit prin raportare la randamentul titlurilor de stat cotate pe piata interbancara pentru maturitatea respectiva. In conformitate cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 109/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, Ministerul Finantelor Publice este singurul administrator al datoriei publice guvernamentale si este autorizat sa contracteze imprumuturi pentru finantarea deficitului si refinantarea datoriei publice guvernamentale. In cadrul actiunilor pentru largirea bazei de investitori pe piata interna, dar si pentru dezvoltarea nivelului de educatie financiara a populatiei, incepand cu anul 2015 Ministerul Finantelor Publice a reintrodus in cadrul instrumentelor de datorie publica si emisiunile de titluri de stat pentru populatie. Pana in prezent emisiunile au fost derulate in cadrul programului FIDELIS prin mecanismul Bursei de Valori Bucuresti (BVB), iar subscrierile s-au efectuat prin intermediul unui grup de banci selectate:BRD Groupe Societe Generale SA, Banca Comerciala Romana SA, Banca Transilvania/BT Capital Partners si Raiffeisen Bank SA. In cadrul acestui program au fost efectuate doua emisiuni cu maturitati de 2 ani si dobanda de 2,15% pe an, prima emisiune in anul 2015 cu o valoare totala adjudecata de 64,99 milioane lei, urmata de a doua emisiune in luna iunie 2016, numita "Centenar", cu o valoare totala adjudecata de 735,26 milioane lei.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: