Eurostat: Croatia si Romania au cel mai redus procent de copii crescuti de un singur parinte

Data publicarii: 02-06-2018 | Economie
La nivelul Uniunii Europene, 15% din gospodariile cu copii erau alcatuite anul trecut din familii monoparentale, cel mai scazut procent fiind inregistrat in Croatia si Romania, arata datele publicate vineri de Oficiul European de Statistica (Eurostat). Cu aproximativ una din trei gospodarii alcatuite din familii monoparentale, Danemarca (30%) avea in 2017 cel mai ridicat procent de gospodarii in care adultii cresc singuri copii. Danemarca este urmata de Lituania (26%), Suedia (24%), Marea Britanie (22%), Estonia (21%) si Letonia (20%). In contrast, cel mai redus procent de parinti singuri cu copii s-a inregistrat anul trecut in Croatia (6% din toate gospodariile cu copii in intretinere), Romania (7%), Grecia, Finlanda si Slovacia (toate cu 8%). Din cele 220 de milioane de gospodarii din Uniunea Europeana, anul trecut aproape o treime (65,4 milioane) au copii, cel mai ridicat procent fiind in Irlanda (40%), Cipru si Polonia (ambele cu 37%), Slovacia (36%), Portugalia si Romania (ambele cu 35%), iar cel mai scazut procent era in Germania si Finlanda (ambele cu 22%), Bulgaria (25%), Austria (26%) si Suedia (27%). La nivelul UE, aproape jumatate din totalul gospodariilor cu copii (47%, sau 31 de milioane de gospodarii) aveau doar un copil, in timp ce 40% (26 de milioane) aveau doi copii, iar 13% (8,5 milioane) aveau trei sau mai multi copii. Cel mai ridicat procent de gospodarii cu trei sau mai multi copii se inregistra anul trecut in Irlanda (26%), Belgia si Finlanda (ambele cu 19%), Franta (18%) si Marea Britanie (17%). La polul opus, mai putin de 10% din gospodariile cu copii aveau cel putin trei copii erau in Bulgaria (5%), Portugalia (6%), Spania si Italia (ambele cu 8%). Datele Eurostat au fost publicate cu ocazia celebrarii la 1 iunie a Zilei mondiale a parintilor.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: