Paul (INACO): SUERD ar putea fi proiectul cu care Romania ar putea avea o presedintie memorabila
Data publicarii: 14-06-2018 | Economie
SUERD ar putea fi proiectul cu care Romania ar putea avea o presedintie memorabila, un proiect cu care sa ramana in memoria colectiva europeana, a declarat miercuri Andreea Paul, presedinte al INACO - Initiativa pentru Competitivitate, la conferinta "Romania la Presedintia Consiliului UE: valorificarea oportunitatilor economice, pe granita dintre interesele nationale si strategiile Uniunii".
"Acest drum al Romaniei catre o presedintie memorabila cred ca ar putea sa inceapa cu primul pas: definirea unui proiect major de interes comun pentru Romania si Uniunea Europeana. S-au spus deja lucruri despre cele 170 de dosare europene in plina negociere nefinalizate si despre cele 60 de proiecte prioritare care se intrevad pentru presedintia Romaniei, dar atentie foarte mare ca in draftul, in proiectul, temelor de interes pentru care Romania va fi mandatata se ridica astazi la un numar de 97. Nu e rau pentru ca toate temele trebuie abordate, nu poti sa ratezi nici agricultura, nu poti sa ratezi nici digitalizarea, nici transporturile, nici energia. Dar cu unul dintre aceste domenii presedintia trebuie sa se defineasca pentru a deveni cu adevarat memorabila. Noi ne-am propus ca teme coeziunea, siguranta, Uniunea europeana ca actor global, valori comune care sunt valabile pentru toti si toata Europa. Nu avem inca clar stabilita o tema cu care sa ramanem in memoria colectiva europeana", a spus Andreea Paul.
Potrivit acesteia, Bulgaria are proiectul Balcanii de Vest cu care se identifica.
In context, Andreea Paul a afirmat ca Proiectul Strategiei Dunarii si al Marii Negre - SUERD poate sa fie proiectul diferentiator.
"Dar atentie mare. El exista de multi ani, este foarte golit de continut si de bani. Acest proiect SUERD daca este dublat de un program de investitii putem discuta despre atuul competitiv fantastic pe care noi il avem odata cu presedintia", a declarat Andreea Paul.
Pe langa acesta, ar mai fi nevoie de un acord intre Presedintie si Guvern pentru puncte de vedere unitare pe dosare care urmeaza sa fie transate la nivelul Consiliului European, inclusiv Bugetul. Guvernul ar trebui sa desemneze specialistii care se vor ocupa de negocierile pe dosare. Al patrulea pas ar fi obtinerea intrarii Romaniei in Spatiul Schengen.
Acesta a afirmat ca "trenul" Uniunii Europene care s-a oprit in anul 2007 si a imbarcat Romania este uriasa sansa si cel mai grozav eveniment care ni s-a intamplat in ultima suta de ani, din punct de vedere economic, politic, social si societal. Andreea Paul sustine ca suntem experti in a rata capitalizarea economica si sociala si societala a acestor sanse europene uluitoare
"Suntem exact in anul in care tara noastra implineste suta de ani si in care suntem in continuare invatati sa gandim modest si sa gandim cu asteptari rezonabile, realiste zic unii, adica mici. Si atunci eu imi permit, cu o educatie anglo-saxona in spate, sa va permit o altfel abordare si o propunere despre cum credem noi la think-thank-ul Inaco - Initiativa pentru Competitivitate, ca ar putea arata drumul Romaniei catre o presedintie memorabila a Romaniei la Consiliului Uniunii Europene. Si daca ar fi fost sa imi doresc in acest an in care Romania implineste 100 de ani un miting, mi l-as fi dorit pentru o Romanie europeana, mi l-as fi dorit pentru o Romanie pragmatica, mi l-as fi dorit pentru o Romanie competitiva, pentru o Romanie inventiva, pentru o Romanie a adevarului si a profesionalismului", a afirmat Andreea Paul.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall
- Genesis Property: Aproape 70% dintre tinerii Gen Z au nevoie sa lucreze cel putin 3 zile pe saptamana de la birou pentru a fi productivi si a colabora eficient cu echipa
- 21 de companii românești premiate în programul Deloitte „Best Managed Companies”
- EY România: Anul 2024 stă sub semnul creșterii poverii fiscale pentru toți contribuabilii români
- Studiu Deloitte 2024: impactul riscurilor cibernetice, reglementărilor de mediu și creșterii dobânzilor asupra pieței Imobiliare