ROBOR la 3 luni scade usor, la 3,38% pe an, vineri

Data publicarii: 26-10-2018 | Economie
Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care se calculeaza costul creditelor in lei cu dobanda variabila, a scazut vineri, pe piata interbancara, la 3,38% pe an, de la 3,39% pe an, joi, reiese din datele Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Conform datelor BNR, la inceputul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%. In perioada similara a anului trecut, 26 octombrie, indicatorul era la 1,87% pe an. In ceea ce priveste indicele la 6 luni, utilizat in calculul dobanzilor la creditele ipotecare, acesta a stagnat la 3,58% pe an. De asemenea, ROBOR la noua luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase de bancile comerciale de la alte banci comerciale, a stagnat la 3,63% pe an la fel ca si indicele ROBOR la 12 luni, care a ramas la 3,68% pe an vineri.

Sursa: Agerpress