Radoi (USLM): Negocierile pe Contractul Colectiv de Munca au esuat; vom avea noi negocieri luni, la Ministerul Transporturilor
Data publicarii: 27-10-2018 | Economie
Sindicalistii de la metrou nu au ajuns la niciun rezultat in negocierile purtate vineri cu reprezentatii Consiliului de Administratie al Metrorex, pe marginea noului Contract Colectiv de Munca (CCM), potrivit declaratiei liderului Unitatii Sindicatului Liber Metrou (USLM), Ion Radoi.
"Dupa aproape patru ore de negocieri, nu am ajuns la niciun consens in privinta Contractului Colectiv de Munca. A ramas sa avem o noua intalnire luni, de la ora 14:00, la sediul Ministerului Transporturilor pentru a continua negocierile. Luni, nu cred ca va fi prezent ministrul Sova. El nu a fost prezent la nicio astfel de intalnire. Avem de negociat puncte importante din contract, de la majorarea salariala pana la partea de concedii, vechime in munca, etc.", a declarat pentru AGERPRES Ion Radoi.
Vineri dimineata, presedintele USLM a afirmat, intr-o conferinta de presa, ca prevederile Contractului Colectiv de Munca (CCM) actual expira pe data de 27 octombrie, iar daca negocierile vor esua, sindicalistii vor declansa greva generala, undeva pe 10 - 15 noiembrie.
"Contractul Colectiv de Munca actual expira maine, pe 27 octombrie. Deci, teoretic, peste doua zile putem declansa conflictul colectiv de munca (...) am solicitat o majorare de 42% a salariilor la metrou. Am facut o comparatie intre cele doua metrouri, de la Bucuresti, si din capitala Europei, Bruxelles. La metroul nostru salariul este de 2,46 euro pe ora, iar la Bruxelles este 15,5 euro pe luna. Practic, la noi vorbim despre un salariul brut tarifat de 33 milioane de lei (3.300 lei, n.r.). La metroul din Bruxelles, salariul este de sapte ori mai mult, deci, oameni care muncesc in aceleasi conditii, intretin acelasi sistem (...) Suntem dispusi la negocieri si in zilele de week-end. Daca nu vom ajunge la un consens, vom ajunge la greva, dupa noua ani, la metrou. Nu ne dorim asta. Cei 700.000 de oameni care tranziteaza metroul in fiecare zi nu au nicio vina. Undeva intre 10 si 15 noiembrie poate avea loc greva generala. De obicei, suntem actionati in instanta, si dupa doua zile se opreste greva. Au fost momente cand am castigat in instanta si atunci putem sa facem greva pe termen nelimitat", a afirmat Radoi.
Acesta a adaugat ca numarul angajatilor de la metrou este de 4.560, iar minimul de care ar fi nevoie este de 5.000. "La momentul 1990 aveam 6.400 de salariati. Acum ne-am extins cu statii, si avem nevoie de o suplimentare cu 700 de oameni", a mai spus Ion Radoi.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall