50 % dintre romani platesc intre 15 si 25 de lei pentru un litru de vin; vanzarile de vin alb ocupa 60 % din piata

Data publicarii: 29-10-2018 | Economie
Vanzarile de vin alb reprezinta 60% din piata autohtona, dublu fata de cele de vin rosu (30%), iar jumatate dintre romani platesc intre 15 si 25 de lei pentru un litru de vin, conform unui studiu de specialitate, remis luni AGERPRES. O mie de producatori de vin cu peste 2.000 de branduri ajung sa vanda abia cat 5% din volumul pietei de bere, dar cu circa 30% din valoarea acesteia. Cel mai recent studiu local, Nielsen Wine Consumers' Insights, arata ca 22% din totalul vanzarilor de vin in retail sunt la sticla de plastic, asadar in segmentul economy. Majoritatea respondentilor a declarat ca aleg un vin mai scump mai ales in ocazii legate de business, in care ies cu colegii sau clientii. Cei mai multi consumatori de vin sunt barbatii cu varsta de peste 35 de ani, cu venituri peste medie. Conform studiului, acesta este segmentul ce tinde sa aiba o pondere mai mare in randul celor numiti "heavy wine consumers", cei care beau vin de mai mult de zece ori pe luna. Totusi, cei care beau mai rar sunt si cei care sunt inclinati sa investeasca mai mult intr-un vin premium. O treime dintre respondenti aleg sa bea vin dupa ce termina sau chiar in timp ce fac treburi prin casa. Pentru aceasta ocazie de consum, de cele mai multe ori este ales un vin cu un pret mediu. Vinul este o alegere personala, preferinta restului familiei este mult mai jos ca factor in decizia fata de alte categorii cum ar fi bauturile nealcoolice. Conform declaratiilor consumatorilor, principalul criteriu de alegere a vinului este gustul. In Romania se consuma 20 de litri/capita pe an, in timp ce in Franta, tara in top 3 in privinta consumului de vin per capita, consumul este mai mult decat dublu. Conform studiului, 40% din cei care au baut vin in ultimele trei luni au declarat ca beau si bere, cu o frecventa de 2-3 ori pe saptamana. Vinul si berea inseamna lucruri diferite pentru consumator. Berea este perceputa ca o bautura pentru toata lumea si toate ocaziile, cu un pret convenabil. Vinul este asociat deseori cu masa, dar si cu ocaziile de sarbatoare.

Sursa: Agerpress