Romania a importat de la Gazprom peste 900 milioane metri cubi de gaze naturale in primele noua luni

Data publicarii: 15-11-2018 | Economie
Grupul rus Gazprom a exportat spre Romania o cantitate de 917 milioane metri cubi de gaze naturale, in primele noua luni ale acestui an, in crestere cu 32% comparativ cu cele 690 milioane metri cubi de gaze naturale exportate in perioada similara a anului trecut, arata datele statistice publicate miercuri de grupul Gazprom, informeaza Interfax. Aceste date arata o crestere constanta a exporturilor de gaze ale Gazprom spre Romania in ultimii patru ani, de la 59 milioane metri cubi in primele noua luni ale anului 2015, la 458 milioane metri cubi in primele noua luni ale anului 2016, la 690 milioane milioane cubi in 2017 si la 917 milioane metri cubi in 2018. In pofida acestei cresteri, Romania este unul din cei mai mici clienti ai Gazprom la nivel regional, fiind devansata de Republica Moldova, care in primele noua luni ale anului a important de la Gazprom o cantitate de 2,017 miliarde metri cubi de gaze naturale, Bulgaria, 2,317 miliarde metri cubi, Slovacia, 3,27 miliarde metri cubi, Cehia, 4,6 miliarde metri cubi, Ungaria, 5,636 miliarde metri cubi sau Polonia, cu importuri de 8,603 miliarde metri cubi in primele noua luni ale acestui an. Practic, singurele state din regiunea Europei Centrale si de Est care au importuri mai mici de gaze naturale de la Gazprom decat Romania sunt: Estonia, Slovenia, Macedonia si Bosnia-Hertegovina. Gazprom, primul producator mondial de gaze naturale, asigura o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizioneaza Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus si Polonia, precum si gazoductul Nord Stream, care face legatura intre Rusia si Germania, via Marea Baltica. Companiile romanesti nu au contracte de import incheiate direct cu Gazprom, ci cu doua firme intermediare, respectiv Imex Oil, o subsidiara a grupului rus Conef, si WIEE, un joint-venture intre Gazprom si firma germana Wintershall. Pe ansamblul anului trecut, importurile de gaze naturale rusesti ale Romaniei au fost de 1,19 miliarde de metri cubi, cu circa 20% mai mici decat cele 1,48 miliarde de metri cubi importate in 2016.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: