Romania a castigat locul patru la concursul mondial de case solare Solar Decathlon din Dubai
Data publicarii: 01-12-2018 | Economie
Echipa EFdeN, reprezentanta Romaniei la Solar Decathlon din Dubai, s-a clasat pe locul al patrulea din lume la clasamentul general mondial, aducand tarii noastre cea mai buna performanta istorica, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Solar Decathlon, cea mai importanta competitie internationala de case solare, a avut loc in perioada 14-29 noiembrie 2018, in Dubai. EFdeN, echipa din Romania, a concurat alaturi de alte 14 echipe din 11 tari, printre care se numara SUA, Australia, Franta, Italia, Olanda si tari din Asia si Orientul Mijlociu.
Solar Decathlon Middle East a presupus proiectarea si construirea unor case solare, inteligente si prietenoase cu mediul care sa se adapteze conditiilor climatice din Orientul Mijlociu.
Competitia a fost una extrem de dura si de exigenta: dintr-un total de 21 de case calificate pe baza concursului initial de proiecte, numai 18 au reusit sa finalizeze casele si sa ajunga in Dubai, iar apoi numai 15 dintre acestea au reusit sa treaca de inspectiile preliminare si sa intre efectiv in competitie.
Sursa foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
Casa cu care a participat EFdeN in competitie se numelte EFdeN Signature li a avut un buget total de aproape patru ori mai mic decat al proiectului care a castigat competitia, FutureHaus din SUA.
Sursele de finantare pentru realizarea casei EFdeN Signature sunt integral private, obtinute din parteneriate cu peste 100 de companii comerciale, iar proiectul este unul 100% educational si de cercetare, realizat de studenti romani.
EFdeN a obtinut Locul I la Comunicare, proba care evalueaza capacitatea de comunicare si de constientizare sociala a echipelor, avand in vedere creativitatea, eficacitatea si eficienta impartatirii subiectelor relevante ale competitiei (sustenabilitate, eficienta energetica si utilizarea energiilor regenerabile), precum si obiectivele echipei.
Totodata, tinerilor romani le-a revenit locul II pentru proba de Inginerie si Constructie. Proba a avut ca obiectiv sa evalueze constructia si sistemele incluse, inovatia, integrarea si implementarea solutiilor. Ei au demonstrat un nivel ridicat de functionare a structurii, instalatiilor electrice, mecanice si echipamentelor.
Echipa a obtinut Locul II si la Conditii de Confort, proba monitorizata prin senzorii amplasati in casa EFdeN Signature pe parcursul celor 10 zile de competitie. Scopul a fost de a asigura confortul interior prin controlul temperaturii, umiditatii, luminii, calitatii aerului interior si performantelor acustice.
La proba de Sustenabilitate au urcat din nou pe podiumul mondial pentru Locul III. Juriul a evaluat modul in care fiecare echipa a reusit sa reduca impactul locuintei asupra mediului pe durata ciclului de viata, pastrand in acelasi timp conditiile de confort si sanatate. De asemenea, proiectarea interdisciplinara si initiativele de conservare a apei si vegetatiei au fost parte a acestei evaluari.
Casa EFdeN Signature a fost construita integral de studentii din echipa EFdeN, mai intai in Bucuresti, in parcarea unui centru comercial din nordul Capitalei, unde a putut fi testata si vizitata de bucuresteni. Apoi a fost transportata in Dubai si reconstruita pe situl competitiei, in doar 14 zile. Casa urmeaza a fi dezasamblata in urmatoarele 7 zile in Dubai, iar echipa se va intoarce in tara pe 10 decembrie.
Sursa foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
In spatele rezultatelor stau 2 ani de cercetare, proiectare si practica voluntara a tinerei echipe multidisciplinare formata din studenti ai 4 universitati din Bucuresti: Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti, Universitatea de Arhitectura si Urbanism ,,Ion Mincu', Universitatea Politehnica si Universitatea Bucuresti.
Solar Decathlon este cea mai importanta competitie de locuinte sustenabile din lume si a luat nastere in 2002 in Statele Unite ale Americii. In 2012, echipa PRISPA a fost prima echipa din Romania calificata la Solar Decathlon (editia Madrid), iar in 2014 echipa EFdeN a participat pentru prima data la Solar Decathlon, editia Versailles, cu casa care acum este Centru de Cercetare a Conditiilor de Confort.
Pana in prezent, echipa EFdeN a castigat peste 35 de premii nationale si internationale, la Solar Decathlon si in alte competitii.
EFdeN este cel mai important ONG din Romania care dezvolta locuinte solare cu scop educational si de cercetare, alaturi de produse sustenabile si module educationale atat pentru studenti, specialisti, cat si pentru publicul larg. Proiectul de voluntariat functioneaza pe baza de parteneriate strategice si sponsorizari.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall
- Genesis Property: Aproape 70% dintre tinerii Gen Z au nevoie sa lucreze cel putin 3 zile pe saptamana de la birou pentru a fi productivi si a colabora eficient cu echipa
- 21 de companii românești premiate în programul Deloitte „Best Managed Companies”
- EY România: Anul 2024 stă sub semnul creșterii poverii fiscale pentru toți contribuabilii români
- Studiu Deloitte 2024: impactul riscurilor cibernetice, reglementărilor de mediu și creșterii dobânzilor asupra pieței Imobiliare