Report de 2,47 milioane de euro la Loto 6/49 si de 1,26 milioane de euro la Joker

Data publicarii: 24-02-2019 | Economie
Un report in valoare de aproximativ 2,47 milioane euro, respectiv peste 11,78 milioane lei, se inregistreaza la Loto 6/49, la categoria I, in timp ce, la Noroc, este in joc un report cumulat de circa 2,07 milioane lei (peste 436.600 euro), dupa tragerile loto de joi, informeaza Loteria Romana. Duminica, 24 februarie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce, la tragerile loto de joi, Loteria Romana a acordat 16.059 de castiguri, in valoare totala de 1,005 milioane de lei. La Joker, la categoria I, este in joc un report in valoare de peste 6 milioane lei (peste 1,26 milioane euro), in timp ce la Noroc Plus, la aceeasi categorie, este in joc un report in valoare de peste 324.500 lei (peste 68.200 euro). La Loto 5/40 se inregistreaza un report cumulat in valoare de peste 121.000 lei (peste 25.500 euro), iar la Super Noroc, reportul cumulat depaseste valoarea de 292.800 lei (peste 61.500 euro). La extragerea Joker de joi a fost castigat premiul de categoria a II-a, in valoare de 257.100,75 lei. Biletul castigator a fost jucat la agentia 22-001 din Iasi si a fost completat cu 2 variante simple la Joker si o varianta la Noroc Plus, pretul acestuia fiind de 10,50 lei.

Sursa: Agerpress