Inspectorii de la Protectia Consumatorilor au aplicat amenzi de 1,19 milioane lei comerciantilor de cosmetice

Data publicarii: 27-02-2019 | Economie
Comisarii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi de peste 1,19 milioane de lei comerciantilor de cosmetice, inclusiv din comertul online, conform unui comunicat al institutiei remis miercuri AGERPRES. In perioada 4-15 februarie, comisarii ANPC au verificat respectarea prevederilor legale la 920 de operatori economici, din care 912 la vanzarea directa si 8 la vanzarea online. La 528 dintre agentii economici controlati, reprezentand 57,39%, s-au depistat abateri. Au fost controlate produse in valoare de peste 5,325 milioane lei, din care s-au constatat nereguli la produse in valoare de 512.737 lei. La vanzarea directa, din cei 912 operatori economici, la 522 (57,23%) s-au depistat abateri de la prevederile legale. Pentru neregulile constatate, agentilor economici li s-au aplicat 664 de sanctiuni, din care 365 de avertismente si 299 de amenzi contraventionale, in valoare totala de 1,183 milioane de lei. Au fost dispuse 187 de masuri de oprire temporara de la comercializare pentru produse cosmetice in valoare de 493.198 lei si 80 de masuri de oprire definitiva, pentru produse cosmetice cu data de minima durabilitate depasita (expirate), in valoare de 19.539 lei. La vanzarea online, au fost verificati 8 profesionisti, cu site-uri de prezentare si publicitate. La 6 dintre acestia, reprezentand 75% din totalul online controlat, s-au depistat abateri de la prevederile legale. Pentru neregulile constatate, profesionistilor li s-au aplicat 3 avertismente si 3 amenzi contraventionale, in valoare de 6.500 lei. De asemenea, au fost dispuse 6 masuri de remediere, prin corectarea sau completarea informatiilor prezentate pe site-urile de prezentare si publicitate, la care s-au constatat abateri.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: