BCR raportează o creștere puternică a creditării și acelerare a proceselor digitale pentru anul 2019

Data publicarii: 04-03-2020 | Finante-Banci
Potrivit datelor furnizate recent de către reprezentanții BCR, portofliul de credite acordate de Banca Comercială Română a crescut cu zece procente în anul 2019, atât pe segmentul de retail cât și pe cel de corporate. Banca sus numită a acordat astfel credite în valoare de 7,8 miliarde de lei pentru persoane fizice, susținând în acest sens prosperitatea clienților în calitate de cel mai important funanțator autohton pentru achiziția de locuințe.

De asemenea, Banca Comercială Română a acordat o serie de credite și companiilor, finanțări care s-au ridicat la suma de 7,4 miliarde de lei dintre care 40% reprezintă credite pentru investiții. BCR își continuă astfel politica de susținere a antreprenorilor în special pe segmentul IMM-urilor, unde finanțările au crescut cu 12,3% față de anul 2019 dar și în programul Start-Up Nation în cadrul căruia au fost finanțate 2500 de start-up-uri doar în anul 2019.

Tot în anul 2019, profitul Băncii Comerciale Române a fost de aproape 600 milioane lei în vreme ce numărul clienților activi a crescut cu 34% față de anul 2018, creștere facilitată și de lansarea primului credit negarantat complet digital și a primei facilități online de refinanțare a creditelor. De altfel, accelerarea implementării soluțiilor digitale moderne, face parte din platforma de bază a băncii, viitorul serviciilor bancare fiind în mare măsură legat de capacitatea de adaptare la lumea din ce în ce mai digitalizată și mai dependentă de mediul online.

„În 2019 am fost determinați să învățăm și să ne adaptăm, pentru a susține economia reală, pentru a promova educația financiară și pentru a aduce prosperitate clienților noștri. Ne-am concentrat pasiunea și eforturile pentru a accelera digitalizarea proceselor și operațiunilor, printr-o strategie integrată, în beneficiul tuturor echipelor și canalelor noastre de interacțiune cu clienții. Vreau să mulțumesc colegilor noștri pentru că au acceptat să mergem împreună în această călătorie digitală, și clienților, pentru deschiderea cu care au adoptat noile noastre soluții, alegând o experiența bancară mai simplă și mai flexibilă. Vom continua să inovăm și să simplificăm modul de lucru, pentru că este aspirația noastră să facem banking-ul mai ușor și mai plăcut pentru oamenii cu care interacționăm”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.