Opinie Deloitte: Pandemia ar putea evidentia potentialul Romaniei de a deveni un punct central in lantul de aprovizionare a UE

Data publicarii: 22-05-2020 | Economie
Epidemia cauzată de virusul Covid-19 a lăsat urme adânci în economia mondială ridicând pe de altă parte și o serie de întrebări cu privire la lanțul de aprovizionare european și la nevoia crescândă de a muta o parte din producție înapoi pe Bătrânul Continent. În acest sens, Dimitrios Goranitis, partener servicii de risc și reglementare la Deloitte România, încearcă o privire în perspectivă, în opinia sa, România beneficiind de șansa unică de a deveni unul din punctele centrale ale lanțului de aprovizionare al Uniunii Europene.

Goranitis privește situația dintr-o perspectivă optimistă, observând creșterea fără precedent de care s-a bucurat economia locală în ultimii 30 de ani, PIB-ul României crescând din anul 1987 și până acum cu peste 200 miliarde USD. Principalii parteneri comerciali ai țării includ state precum Germania, Italia sau Franța, România deținând o cotă de piață semnificativă în lanțul internațional de aprovizionare cu produse alimentare dar și pe segmentul industriei auto. În contextul actual, mare parte dintre țările europene dezbat deja tema repatrierii unor operațiuni importante din centrele de producție sau de servicii din Asia însă o repatriere în vestul Europei ar fi ineficientă din punct de vedere al costurilor.

„În timp ce Europa încă procesează criza de sănătate generată de COVID-19, guvernele și businessurile încearcă nu doar să estimeze impactul financiar al acesteia, ci și să înțeleagă cum să structureze noul cadru operațional pentru a asigura atât continuitatea businessului, cât și siguranța națională. Noua realitate ar putea evidenția potențialul semnificativ al României de a deveni un hub european care să înlocuiască centrele de servicii din afara UE” spune Goranitis.

Șansa României este tocmai această nevoie de repatriere a producției și serviciilor, crede specialistul Deloitte, care se așteaptă ca țara noastră să joace un rol important în noua strategie europeană privind lanțul de aprovizionare. Potrivit acestuia, România are o populație suficientă pentru a se impune din acest punct de vedere, un mediu prietenos față de Uniune, costuri cu forța de muncă competitive dar și oameni calificați și un model de furnizare de servicii de producție care și-a dovedit deja eficiența.

„Cum ar putea România să își susțină și mai mult poziția?”, se întreabă Goranitis. „Un cadru fiscal stabil pentru companiile internaționale, soluții digitale mai eficiente prin care businessurile să comunice cu autoritățile, un cadru legislativ care să contribuie la reducerea corupției, o politică monetară conservatoare care să promoveze un curs stabil euro-leu, o investiție semnificativă în dezvoltarea infrastructurii rutiere, portuare și aeroportuare și un mediu politic stabil care să inspire încredere ar reprezenta catalizatoare cu ajutorul cărora țara ar putea profita de această oportunitate strategică unică. Un concept similar se aplică și în ceea ce privește modernizarea agriculturii și a serviciilor. România ar putea să convingă UE că merită un nou loc în lanțul său de aprovizionare și să identifice surse de finanțare pentru a deveni un punct central de producție al Europei pe termen lung, ceea ce ar putea duce la progresul propriei economii prin poziționarea în centrul securității europene”, conchide acesta.