Grupul Generali a sprijinit peste 30 de mii de oameni prin programele The Human Safety Net

Data publicarii: 16-07-2020 | Diverse
Grupul Generali a lansat în urmă cu doi ani inițiativa Safety Net menită să sprijine și să amplifice potențialul persoanelor aflate în situații sociale vulnerabile. Raportul publicat recent de companie redă istoria de doi ani a acestei inițiative,doi ani în care aceasta a sporit impactul social pe care Grupul Generali l-a exercitat în comunitățile în care acesta este prezent, pe continentele Asia, Europa dar și America Latină.

La doi ani de la lansare, inițiativa The Human Safety Net este deja activă în 21 de țări din lume și derulează trei programe distincte care au menirea de a susține integrarea socială prin muncă a refugiaților ori familiile cu copii mici. În urma unui proces riguros de selecție, inițiativa s-a asociat în această perioadă cu 46 de organizații non-guvernamentale și sociale, acționând precum o rețea care are puterea de a amplifica impactul pe care fiecare dintre aceste ONG-uri l-ar putea avea pe cont propriu. Astfel, până la finele anului trecut, Safety Net a reușit să sprijine peste 30.000 de persoane, ajungând de asemenea la peste 20.000 de copii cu vârste cuprinse între 0 și 6 ani dar și la peste 10.000 de părinți. Inițiativa nu s-a oprit aici, ajutând în același timp la pregătirea profesională a aproape 700 de refugiați care au creat la rândul lor peste 100 de companii start-up.

Inițiativa The Human Safety Net și-a continuat activitatea și în perioada pandemiei de Covid-19, timp în care resursele au fost alocate în primul rând continuității programelor aflate deja în desfășurare dar și unor noi inițiative menite să sprijine necesitățile imediate ale oamenilor precum truse de sănătate, măști, laptopuri, tablete sau investiții în soluții digitale precum platformele și aplicațiile online.

Inițiativa The Human Safety Net este susținută prin Fondazione Generali The Human Safety Net Onlus care a fost înființată în anul 2017 pentru a sprijini entitățile Grupului în coordonarea programelor și activităților Doar în anul 2019, contribuția totală a Fondazione Generali și a entităților Generali la programele The Human Safety Net a fost de 6,3 milioane EUR.

„The Human Safety Net face parte din angajamentul nostru față de societate. Abordează unele dintre marile provocări sociale ale vremurilor noastre și reprezintă una dintre contribuțiile cheie ale Generali pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Pandemia Covid-19 a evidențiat inegalitățile și a vulnerabilizat sectoare mari ale populației. În această perioadă, mai mult ca oricând, proiectele The Human Safety Net au devenit importante pentru a amplifica potențialul celor lipsiți de posibilități și pentru a consolida comunitățile în care Grupul este prezent. Alături de activitățile The Human Safety Net, există și alte inițiative lansate de Generali pentru a face față urgenței Covid-19, precum înființarea, în luna martie, a Fondului Internațional Extraordinar”, declară Președintele Assicurazioni Generali, Gabriele Galateri di Genola, și CEO-ul Grupului, Philippe Donnet.