Studiu Deloitte: mai mult de jumatate dintre consumatorii europeni intentioneaza sa amane cumpararea unui vehicul nou

Data publicarii: 21-07-2020 | Finante-Banci
Mai bine de jumătate dintre europenii care au participat la studiul Deloitte „State of Consumer Tracker” au declarat că intenționează amânarea achiziției unei mașini noi, continuând să o folosească pe cea veche chiar mai mult decât prevăzuseră inițial, în contextul economic creat de pandemia de Covid-19 care a lăsat urme adânci în economia globală în ultimele luni.

Cei mai prudenți din acest punct de vedere par a fi cetățenii Poloniei (68%) urmați de irlandezi și de spanioli (61% respectiv 60%). La polul opus se află olandezii, doar 32% dintre aceștia decizând să amâne achiziția unui nou autovehicul în această perioadă. Menționăm că studiul a fost efectuat în a doua jumătate a lunii iunie a acestui an în 18 țări, pe un eșantion reprezentativ de peste 18000 de persoane. Dintre acestea, au fost selectate nouă state europene precum Spania, Polonia, Olanda, Marea Britanie, Italia, Irlanda, Germania, Belgia și Franța.

Potrivit aceluiași studiu, descoperim că pandemia de Covid-19 a influențat major și serviciile și produsele legate de domeniul transportului. Cele mai afectate în acest caz au fost companiile specializate în ride-sharing. Jumătate dintre europeni susținând că intenționează să limiteze folosirea acestui tip de servicii. Mai mult, și redresarea companiilor de transport aerian va fi un proces pe termen lung, doar 27% dintre europeni declarând că se simt în siguranță să apeleze la serviciile acestora.În același timp, mai mult de un sfert din cetățenii irlandezi, spanioli, italieni sau britanici intenționează să amâne achiziționarea unor servicii periodice de întreținere pentru vehiculele pe care le dețin, 8% dintre europeni intenționând să limiteze de asemenea consumul de combustibil și implicit achiziția acestui produs.

„Toate sectoarele legate de mobilitate au fost puternic zguduite de recenta criză sanitară, de la jucătorii din industria auto, la companiile aeriene, de ride-hailing și serviciile adiacente. Toți acești actori economici caută să atenueze efectele pandemiei de COVID-19 prin soluții care variază de la extinderea către noi domenii - cum este cazul unor jucători din industria auto care și-au adaptat liniile de producție pentru fabricarea de echipamente medicale – până la regândirea strategiilor și accelerarea capacității de adaptare la nou, cum este cazul companiei Bolt, care a introdus bicicletele electrice în gama sa de servicii oferite clienților. În România, asistăm deja la un comportament mai prudent din partea consumatorilor, confirmat de o atitudine precaută cu privire la cheltuieli și de o scădere semnificativă a numărului de vehicule înmatriculate", a spus Ciprian Gavriliu, Partener Deloitte România, Lider al Serviciilor de Consultanță pentru Sectorul Auto.

În concluzie, pandemia de Covid-19 a crescut la nivel european și importanța pe care oamenii o acordă asupra proprietății unui vehicul, 72% dintre aceștia considerând că deținerea unei mașini este valoroasă în această perioadă. Mai mult, peste jumătate dintre respondenți (54%) declară că intenționează să limiteze inclusiv utilizarea transportului în comun în următoarele luni.
Ultimele stiri pe BankNews.ro: