Studiu ING: Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, românii se așteaptă să cheltuiască mai puțin în acest an
Data publicarii: 23-11-2020 | EconomiePotrivit unui sondaj realizat de ING în cinci țări europene (România, Polonia, Spania, Olanda și Germania), românii se află pe primul loc alături de spanioli în ceea ce privește intenția de a reduce cheltuielile de sărbători în această iarnă. Peste 60% dintre concetățeni susțin că plănuiesc să cheltuiască mai puțin în acest an cu ocazia Crăciunului și a Anului Nou.
„Spre deosebire de alți ani, sărbătorile de iarnă vor evidenția, cel mai probabil, două fenomene distincte: pe de o parte, intenția de raționalizare a cheltuielilor și de sporire a economisirii - un lucru absolut firesc având în vedere că traversăm o perioadă marcată de incertitudine, iar, pe de altă parte, migrarea tot mai accentuată către cumpărăturile online. Tendința de gestionare mai atentă a finanțelor personale este confirmată și de datele aferente primelor nouă luni ale acestui an care arată o dinamică superioară a economisirii, iar această atitudine mai precaută cu privire la cheltuieli va fi continuată și în perioada sărbătorilor.
În cazul vânzărilor online, accelerarea acestora a venit atât ca răspuns la restricțiile de mobilitate impuse în acest an. România rămâne printre foarte puținele țări din Europa unde vânzările online au continuat să crească în fiecare lună după ridicarea restricțiilor de mobilitate, ceea ce confirmă deschiderea pe care o au românii față de cumpărăturile online și, prin extensie, față de cele mai noi opțiuni digitale de plată”, a declarat Valentin Tătaru, economist în cadrul ING Bank România.
Unul dintre cei mai importanți factori în decizia de cumpărare îl reprezintă prețul cadourilor de sărbători. 53% dintre respondenții români sunt hotărâți să cheltuie mai puțin din acest punct de vedere, în acest an. La polul opus sunt olandezii care vor lua o decizie asemănătoare în proporție de doar 23%.
Pe de altă parte, în ceea ce privește metoda de plată, peste 60% dintre români admit că vor plăti pentru cadourile de iarnă și alte cheltuieli aferente din veniturile proprii, doar 21% susținând că vor apela la cardurile de credit în vreme ce 14% se așteaptă să apeleze la conturile de economii.
Cum și călătoriile au devenit din ce în ce mai greu de efectuat în această perioadă, o parte dintre concetățeni susțin că vor economisi acești bani (14%) în vreme ce alții (6%) se așteaptă să-și suplimenteze fondurile destinate cadourilor cu banii care altminteri erau utilizați pentru deplasări.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall