Activitatea de M&A va accelera la nivel global în următoarele șase până la 12 luni
Data publicarii: 02-02-2021 | EconomiePotrivit raportului PwC Global M&A Industry Trends, activitatea sectorului de fuziuni și achiziții va accelera în acest an pe fondul unor dobânzi scăzute, a dorinței de a cumpăra companii inovatoare din domeniul tehnologiei dar mai ales datorită sumelor mari de bani disponibili pe piață. În acest moment, companiile dispun de peste 7,6 trilioane de dolari în numerar și titluri de valoare tranzactionabile în vreme ce fondurile de investiții au acumulat deja suma de 1,7 trilioane de dolari.
”Piața de M&A va fi marcată în 2021 de oportunitate și transformare. Ca urmare a schimbărilor aduse în economie de pandemia COVID-19, multe companii au realizat că le sunt necesare resurse, tehnologii noi și forță de muncă specializată pentru a crea valoare pe termen lung, iar achizițiile reprezintă cel mai rapid și eficient mod de a le obține. Astfel concurența va deveni puternică pentru companiile care pot aduce sau completa aceste nevoi. Pe de altă parte, consolidarea va fi inevitabilă pentru companiile care se confruntă cu probleme. La rândul ei, piața de M&A din România va rămâne activă și în acest an, existând numeroase tranzacții în curs de finalizare sau în discuții. Totuși, 2021 a început sub semnul prudenței chiar dacă numărul de tranzacții încheiate în a doua jumătate a anului trecut a accelerat. Evoluția campaniei de vaccinare, a noilor tratamente împotriva COVID-19 vor influența în acest an percepția investitorilor și, implicit, luarea deciziilor de achiziție”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță al PwC România.
În ciuda impactului puternic pe care pandemia de Covid-19 a avut-o anul trecut asupra tuturor sectoarelor economiei, valorile tranzacțiilor de pe piețele de merge and acquisitions au crescut puternic cu 94% în a doua jumătate a anului, comparativ cu valorile înregistrate în primele șase luni. Volumele au crescut de asemenea cu 18% la nivel global. Raportându-ne la perioada care a precedat criza sanitară din prezent,observăm de asemenea schimbări majore.Astfel, volumul tranzacțiilor și valoarea acestora a crescut semnificativ, ajungând la valori mai mari decât în anul 2019 în vreme ce numărul mega tranzacțiilor s-a dublat, tehnologia și comunicațiile fiind și sectoarele care au înregistrat cea mai mare creștere pe măsură ce cererea de active digitale a crescut într-un mod accelerat.
”Evaluarea activelor rămâne una dintre cele mai mari provocări pentru succesul M&A. După un an 2020 turbulent, 2021 va fi marcat de o polarizare a evaluării activelor și de accelerarea tranzacțiilor în sectorul digital. În cazul companiilor din tehnologie, evaluările mari și concurența intensă ar putea determina cumpărătorii să adopte o abordare mai agresivă pentru a achiziționa activele dorite. În schimb, evaluările companiilor afectate de COVID-19 sau cu modele de afaceri care nu mai sunt viabile vor fi afectate”, a spus George Ureche, M&A Leader, PwC România.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall